Despre biserică

Aș vrea să-mi arăți cum înțelege Ortodoxia Biserica.

Biserica este așezământ sfânt întemeiat de Cuvântul cel întrupat al lui Dumnezeu spre sfințirea și mântuirea oamenilor (cf. Învățătura de credință creștină ortodoxă, întreb. 259, p. 154).

Eu vreau să știu cum înțelegi Sfinția Ta ideea de Biserică în Sfânta Scriptură.

Biserica, în dumnezeiasca Scriptură, are mai multe înțelesuri și mai multe numiri iar Sfânta Scriptură se folosește când de un înțeles, când de altul, când de o numire, când de alta.

Care sunt aceste înțelesuri și numiri diferite ale Bisericii în Sfânta Scriptură?

Mai întâi, prin cuvântul Biserică Sfânta Scriptură a Noului Testament înțelege ierarhia superioară și conducătoare a Bisericii, pe care a întemeiat-o Hristos, Mântuitorul nostru, la un loc cu totalitatea credincioșilor botezați în numele Sfintei Treimi.

Care este acea ierarhie superioară și conducătoare pusă de Mântuitorul în Biserică?

Această ierarhie o formează sfinții apostoli și urmașii lor: episcopii, preoții, diaconii (Matei, 18, 18; Ioan, 20, 22-23; Fapte, 6, 3-6; 20, 28; Efes., 4, 11-12; I Tim., 3, 8-12; 4, 14; Apoc., 21, 14; Evr., 13, 17).

Când a pus Mântuitorul această ierarhie în Biserică?

Atunci când a zis către apostolii Săi: «Cine vă ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă și cine se leapădă de voi de Mine se leapădă» (Luca, 10, 16) și iarăși, când a zis: «Precum M-a trimis Tatăl pe Mine și Eu vă trimit pe voi» (Ioan, 20, 21; Efes., 2, 20).

Ce puteri deosebite a dat Mântuitorul acestei ierarhii superioare și conducătoare a Bisericii?

Mântuitorul a înzestrat cu multe puteri și daruri această ierarhie superioară a Bisericii Sale (I Cor., 12, 28).

Care sunt acele puteri și daruri de care spui?

Mai întâi, Mântuitorul a dat ucenicilor Săi puterea de a lega și dezlega păcatele oamenilor, în cer și pe pământ (Matei, 18, 18; Ioan, 20, 22-23). Le-a dat putere disciplinară în Biserică de a pedepsi pe cei vinovați de călcarea poruncilor lui Hristos (Matei, 16, 18—19; I Cor., 5, 4—5; I Tim., 1, 20); i-a îmbrăcat cu putere de sus la Pogorârea Prea Sfântului Duh (Luca, 24, 45; Fapte, 2, 2-4) și i-a binecuvântat cu prilejul înălțării Sale la cer (Luca, 24, 51); i-a trimis să propovăduiască Evanghelia la toată zidirea și să boteze în numele Sfintei Treimi, al Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh (Matei, 28, 18—20).

Se poate spune că, prin aceasta, ideea de Biserică este întreagă?

Nu. Pentru că, așa cum am mai spus, ideea de Biserică, în Sfânta Scriptură, se întregește prin totalitatea credincioșilor care sunt botezați în numele Sfintei Treimi (al Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh), care păzesc și lucrează toate poruncile lui Hristos și care urmează așezământul pus de Mântuitorul și de sfinții Săi apostoli în Biserică (Matei, 16, 18; Efes., 2, 19-22; 4, 11-15; Col., 1, 18-20).

Care sunt mărturiile din Sfânta Scriptură care adeveresc numirea Bisericii sub acest înțeles?

Biserica — adică totalitatea credincioșilor (păstor și turmă la un loc) — are multe mărturii scripturistice, între care este și aceasta: «Că precum într-un singur trup avem mădulare multe și mădularele nu au toate aceeași lucrare, așa și noi cei mulți suntem în Hristos un trup, iar fiecare dintre noi, mădulare unii altora» (Rom., 12, 4-5). Acest trup este Biserica, iar Hristos este Capul Trupului, adică ai Bisericii (I Cor., 12, 27; Efes., 1, 22—23; 4, 25; 5, 23; Col., 1, 18, 24).

Cum se mai înțelege cuvântul Biserică în Sfânta Scriptură?

Prin cuvântul Biserică, în Sfânta Scriptură se mai înțelege și biserica (materială) ca locaș de închinare.

Ce înțelegeți prin biserică — locaș de închinare?

Prin biserică-locaș de închinare se înțelege locul sfânt menit cultului divin public, precum este templul din Vechiul Testament. Sensul de «biserică» îl întâlnim în multe locuri ale Sfintei Scripturi. Mântuitorul, încă de copil, a cinstit acest loc sfânt, adică biserica, drept locaș de închinare, căci de la vârsta de doisprezece ani a venit cu părinții Lui să se închine în templu (Luca, 2, 46—48).

Această biserică-locaș de închinare, Mântuitorul a numit-o «Casă a Mea» (Matei, 21, 13) și în fiecare zi învăța poporul într-însa (Ioan, 18, 20). De asemenea, apostolul Pavel zice, referindu-se tot la acest înțeles: «Căci mai întâi aud că, atunci când vă adunați în biserică, între voi sunt dezbinări și în parte cred». «Că în toate bisericile sfinților (creștinilor), femeile să tacă în biserică... căci șade rău femeilor să vorbească în biserică» (I Cor., 14, 33—35). În toate textele de măi sus, înțelesul cuvântului biserică este clar și el arată locașul de adunare pentru cultul public.

Și care alte nume se mai dau Bisericii în Sfânta Scriptură?

Biserica se mai numește și «Ogorul Domnului» (I Cor., 3, 9), «Casa Domnului» (Efes., 2, 19—22), «Mireasa lui Hristos» (II Cor., 11, 2; Apoc., 21, 2, 9; 22, 17 ș.a.), «Adunarea cuvioșilor» (Ps., 149, 1) sau a «oamenilor drepți» (Ps., 110, 1), «Adunarea celor întâi născuți» (Evr., 12, 23), «Turma lui Hristos» (Ioan, 10, 16), «Sfeșnic de aur» (Apoc., 1, 20; 2, 1), «Cetatea lui Dumnezeu» (Ps., 86, 2; Apoc., 3, 12), «Cetatea Dumnezeului celui viu» (Apoc., 21, 2; 22, 19), «Stâlp și temelie a adevărului» (I Tim., 3, 15), «Sfatul sfinților» (Ps., 88, 6), «Trupul lui Hristos» (Efes., 1, 22—23? Col., 1, 24), «Zidire dumnezeiască» (I Cor., 3, 9), «Biserica Slavei» (Efes., 5, 27), «Mireasa Mielului» (Apoc., 19, 7; 21, 9), «Casa Dumnezeului lui Iacov» (Is., 2, 2—3), «Casa lui Hristos» (Evr., 3, 6), «Ierusalimul cel Nou» (Apoc., 3, 12; 21, 2), «Casa lui Dumnezeu» (I Tim., 3, 15; Evr., 10, 21) ș.a.

Dar câte Biserici avem noi, creștinii?

Biserica lui Hristos este una, deoarece Mântuitorul a întemeiat o singură Biserică (Matei, 16, 18) nu mai multe, pentru că Biserica are un singur Cap, pe Iisus Hristos, ea fiind înfățișată ca Biserică slăvită (Efes., 5, 27), ca o casă a lui Dumnezeu și a lui Hristos (Evr., 3, 6; 10, 21), ca un trup unic al lui Hristos (Rom., 12, 5), ca o singură turmă (Ioan, 10, 16; 21, 15). Biserica se numește sfântă pentru că sfânt este Capul ei, Mântuitorul nostru Iisus Hristos (Efes., 5, 25, 27) și în ea locuiește Duhul Sfânt.

Dar cum poate fi Biserica noastră sfântă, dacă se pot aduna în ea și păcătoși?

Păcătoșii nu ating sfințenia Bisericii. Misiunea Bisericii tocmai aceasta este, de a face îndreptarea păcătoșilor. Toți oamenii sunt păcătoși, așa că nici unul nu poate spune că e lipsit de păcate (Iacov, 3, 2; I Ioan, 1, 8). Unii neortodocși pretind că în comunitatea lor se adună numai oameni sfinți. Dar să știi că nu au dreptate, de vreme ce însuși marele apostol Pavel, care era vas al alegerii (Fapte, 9, 15-16), zice despre sine că este cel dintâi păcătos între păcătoși (I Tim., 1, 15). Mântuitorul a asemănat Biserica Sa, în diferite pilde, cu țarina care cuprinde grâu și neghină (Matei, 13, 24-30, 36), cu năvodul care prinde pești buni și pești răi (Matei, 13, 47-50), iar marele apostol Pavel spune că Biserica este casă în care se găsesc vase de cinste și vase de necinste (II Tim., 2, 20). Mântuitorul nu a venit să cheme pe cei drepți ci pe cei păcătoși, la pocăință, căci «nu au trebuință cei sănătoși de doctor, ci cei bolnavi» (Matei, 9, 12).

Dar de ce zicem noi, ortodocșii, că Biserica noastră este sobornicească și apostolească?

Prin cuvintele «Biserică sobornicească» noi arătăm că Biserica noastră are menirea de a se răspândi în toată lumea, cuprinzând pe credincioșii din toate locurile, din toate timpurile și de la toate popoarele, ca o încununare a poruncii Mântuitorului, Care a zis: «Mergând, învățați toate neamurile...» (Matei 28, 19). I se spune «sobornicească» pentru că învățătura ei este conformă cu întregul adevăr primit de la Hristos, spre deosebire de sectă sau de erezie, care au numai o parte de adevăr. Ea este sobornicească sau universală (catolică) pentru că deține adevărul unic și universal. Ortodoxia nu este numai dreaptă credință, ci și deplină credință, adică adevărul întreg. De aceea i se spune sobornicească. Iar apostolică se numește Biserica ortodoxă pentru că ea a fost întemeiată de Mântuitorul prin sfinții apostoli (Efes., 2, 20) și a fost răspândită în lume și organizată, de la început, tot prin sfinții apostoli. Apoi, pentru că păstrează neschimbată învățătura dată de Iisus Hristos și de Duhul Sfânt prin sfinții apostolii și în sfârșit, pentru că păstrează darurile Sfântului Duh de la sfinții apostoli, prin succesiune, adică păstrează legătura harului neîntreruptă de la apostoli până astăzi.

Biserica se mai zice apostolică pentru că ea este zidită pe temelia apostolilor, piatra din vârful unghiului fiind însuși Hristos (Efes., 2, 20-22; Apoc., 1, 14). Ea trăiește viața în Hristos, așa cum a învățat de la sfinții apostoli, care sunt cei mai autorizați interpreți ai cuvintelor Mântuitorului.

Ce înțelegem noi, ortodocșii, prin Biserica biruitoare și luptătoare și de ce zicem noi că sunt două Biserici, una în cer și alta pe pământ?

Noi nu zicem că sunt două Biserici, ci doar una, după cum ți-am arătat mai sus. Dar noi mărturisim că Biserica are două părți: una văzută și pământească, a celor vii, și alta nevăzută, sau a celor adormiți. Amândouă acestea alcătuiesc o singură Biserică, având același Cap, pe Hristos (Rom., 14, 7-9; Efes., 1, 10; Matei, 22, 32; 28, 18; Luca, 14, 10; Filip., 2, 10; Efes., 2, 19; Col., 2, 10; Evr., 21, 23).

Așadar, înțelege că Biserica celor vii sau pământească, văzută, se mai numește și Biserica luptătoare, fiindcă membrii ei sunt încă în luptă cu puterile vrăjmașe ale răului (Efes., 6, 11-13; Gal., 5, 17; I Petru, 2, 11 ș.a.). Iar prin Biserica nevăzută sau a celor adormiți, numită și biruitoare, noi înțelegem Biserica pe care o formează toți îngerii și sfinții din ceruri, care au biruit puterile celui rău și au trecut în lumea cea nevăzută și cerească (Evr., 12, 23; Efes., 5, 27; Apoc., 21, 10 ș.a.). Biserica este una singură, dar ea cuprinde pe cei vii de pe pământ, precum și pe cei care au adormit în dreapta credință și ei sunt vii cu sufletul și slăvesc pe Dumnezeu alături de îngeri.

De când a întemeiat Mântuitorul Hristos Biserica Sa?

Mântuitorul nostru Iisus Hristos a pus temelia Bisericii Sale prin întrupare și pe Cruce și i-a dat forma concretă după înviere, la coborârea Sfântului Duh (Fapte, 20, 28). A făcut-o văzută în a cincizecea zi după învierea Sa, la Cincizecime, sau Rusalii, când a trimis pe Duhul Sfânt în chip de limbi de foc asupra sfinților Săi ucenici și apostoli care, prin cuvântul propovăduirii lor, au întărit și au organizat prima obște de credincioși (Fapte, 1, 8; 2, 41-44).

Dar cum înfățișează Descoperirea dumnezeiască legătura dintre Hristos și Biserica Sa?

Descoperirea dumnezeiască ne arată că Mântuitorul este Capul Bisericii, iar Biserica este Trupul Lui. Așa ne învață Sfântul Apostol Pavel, zicând: «Și mai presus de toate pe El L-a dat Cap Bisericii, care este Trupul Lui, plinirea Celui ce plinește toate întru toți» (Efes., 1, 22-23).

«El este Capul Trupului, al Bisericii; El este începutul, întâiul născut din morți, ca să fie întru toate El cel dintâi; că întru El a binevoit să locuiască toată plinirea și printr-Însul să împace toate cu Sine, fie cele de pe pământ, fie cele din ceruri, făcând pace prin El, prin sângele Crucii Lui» (Col., 1, 18-20).

Același apostol al neamurilor, adresându-se romanilor și corintenilor, îi numește pe ei mădulare ale Trupului lui Iisus Hristos, adică ale Bisericii (Rom., 12, 5; I Cor., 12, 27).

Sfânta Tradiție susține de la început că Hristos este capul Bisericii, iar aceasta este Trupul Lui (Învățătura de credință creștină ortodoxă, întreb. 263, pag. 155).

Cum adică este «Trupul lui Hristos» sau «Trupul Domnului»?

Sfântul apostol Pavel ne arată în Epistola către Galateni — cap. 4 — că noi suntem membre ale Trupului lui Hristos, care este Biserica. Mântuitorul însuși ne-a anunțat că noi trebuie să ne hrănim cu trupul Său, atunci când a întemeiat Taina euharistiei, iar apoi ne-a arătat că El este vița din care noi facem parte ca mlădițe (Ioan, 15, 1-6). Deci noi creștinii suntem parte din trupul Domnului, care este Biserica.

Cum prelungește Biserica întruparea Mântuitorului?

Biserica prelungește întruparea Mântuitorului prin neîntrerupta prezență a Fiului lui Dumnezeu cel întrupat, în sânul Ei și prin lucrarea Sfântului Duh, în mădularele Ei (Ioan, 14, 16).

În calitatea Lui de Cap nevăzut al Bisericii, Domnul Iisus Hristos este în Biserică permanent prin continua Sa întrupare pe altarele la care se săvârșește liturghia. Căci Hristos este nu numai Cap al Bisericii, ci și trup al Ei, dându-Se pe Sine spre cuminecare credincioșilor.

Biserica are două înfățișări, una văzută, fiindcă oamenii fac parte din Ea cu trupuri, și alta nevăzută, care e lucrarea Sfântului Duh al lui Hristos sau Dumnezeiescul Har, izvorul vieții, lucrării și unității ei. El este cel care face posibilă transformarea pâinii și a vinului euharistic, în trupul și sângele Domnului.

Fericitul Augustin spune: «Ceea ce este sufletul pentru trupul omului, aceasta este Duhul Sfânt pentru Trupul lui Hristos, care este Biserica, căci El lucrează ca sufletul în toate mădularele, ținându-le într-un singur Trup» (Fericitul Augustin, Cuvântarea 267, 4, 4).

Dar cum ne facem noi membre ale Trupului Domnului, adică ai Bisericii?

Noi ne facem membre ale Bisericii prin harul sfintelor Taine, îndeosebi prin botez și prin Sfânta Împărtășanie.

Prin botez ajungem mădularele Bisericii, murind și înviind în chip tainic cu Hristos. Prin Sfânta Împărtășanie ne facem purtători de Hristos, înzestrați cu puteri duhovnicești pe drumul desăvârșirii. Mântuitorul zice: «Cel ce mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu întru Mine petrece și Eu întru el» (Ioan, 6, 56).

Tâlcuind aceste cuvinte, Sfântul Chiril al Alexandriei spune: «Primind în noi trupul, am primit trupește și duhovnicește pe Fiul cel după fire și adevărat unit după ființă cu Tatăl...». Iar Fericitul Augustin zice: «Am primit mărirea de a ne face părtași și de a ne împărtăși cu firea cea mai presus de toate» (Cuvântarea 272). Sau în alt loc: «Dacă vrei să înțelegi Trupul lui Hristos, ascultă pe apostolul care zice credincioșilor: «Voi însă sunteți mădularele lui Hristos» (I Cor., 6, 15). «Taina voastră este așezată pe masa Domnului; primind taina voastră, răspundeți... la ceea ce sunteți și răspunzători subscrieți... Fii mădular al trupului lui Hristos pentru ca «Aminul» să fie adevărat. O, taină a evlaviei! O, semn al unității! O, lanț al dragostei! Cine vrea să trăiască, să creadă că e Trupul Lui, ca să fie viu» (Fericitul Augustin, Comentariu la Evanghelia după Ioan, 26, 13).

Dar ce trebuie să credem despre Biserică?

Credem că Ea este unirea noastră cu Dumnezeu, pentru că în Ea se află neîncetat Hristos și Sfântul Duh și pentru că ea nu greșește.

Credem în Ea și în înălțimea scopurilor pe care le urmărește, și anume de a ne pregăti pentru mântuire. Viața Bisericii este în întregime o luptă pentru mântuire, cum mărturisește Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție.

Sfântul Ciprian susține că în afară de Biserică nu este mântuire (Scrisoarea 73, 21) și cel ce nu are Biserica drept mamă, nu poate avea pe Dumnezeu ca Tată (Despre unitatea Bisericii sobornicești).

Oare despărțirea Bisericii apusene de cea a Răsăritului nu a dus la ruperea unității Bisericii?

Despărțirea creștinilor n-a atins unitatea Bisericii; această unitate nu se poate dărâma niciodată, oricare ar fi numărul și calitatea credincioșilor care se smulg de la sânul ei. Ereziile și schismele, ori cit de multe ar fi ele și oricât de mari, nu pot împărți Biserica, pentru că ea e strâns unită cu Capul ei, care este Iisus Hristos. Unitatea Bisericii este mai presus de sine și ea nu poate fi zdruncinată de nimeni (Învățătura de credință creștină ortodoxă, C. 276 p. 165).

Dar de ce Biserica e numită sfântă?

Biserica e numită sfântă pentru că sfânt este Capul ei, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, și sfânt este Duhul, Care sălășluiește în Biserică până la sfârșitul veacului; precum sfânt este și Trupul Domnului, care se dăruiește continuu pe altarele ei. Sfântul Apostol zice: «Hristos a iubit Biserica și pe Sine S-a dat pentru dânsa, ca să o sfințească, curățind-o cu baia apei prin cuvânt, ca să o pună înaintea Lui ca Biserică slăvită, neavând pată sau zbârcitură, ori altceva de acest fel, și ca să fie sfântă și fără de prihană (Efes., 5, 25-27). Sfântul Irineu scrie: «Unde este Biserica, acolo este și Duhul Sfânt, Care oblăduiește și Biserica și tot harul» (Contra ereziilor 3, 24, 1).