Despre preacinstirea Sfintei Fecioare Maria

Dar pe Maria, Maica lui Iisus Hristos, de ce noi ortodocșii o cinstim atât de mult, după cât se pare, ne închinăm la ea ca la Dumnezeu?

Noi pe Preasfânta Fecioară Maria și Născătoarea de Dumnezeu o cinstim mai mult decât pe toți sfinții și îngerii, dar totuși nu-i aducem slujire ca lui Dumnezeu. Cinstirea ce se dă ei se numește preacinstire sau supravenerare, pentru că ea este Maica lui Dumnezeu, ființial legată de El, nu numai prin prietenie, cum sunt ceilalți sfinți. De aceea se spune în cântarea bisericească (axionul): «Ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât Serafimii». Ea este mai presus decât sfinții și îngerii, deoarece în ea S-a sălășluit Cuvântul întrupat. Astfel i s-a închinat și îngerul Gavriil, la Buna Vestire (Luca, 1, 28—29) și în același chip i s-a închinat ei și Sfânta Elisaveta, maica Sfântului Ioan Botezătorul (Luca, 1, 40—43). Însăși Sfânta Fecioară, prin Duhul Sfânt, proorocește că pe ea o vor ferici toate neamurile, «că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic...» (Luca, 1, 49) adică cinstirea ei este voită de Dumnezeu.

I-am auzit pe unii spunând că nu trebuie să dăm multă cinstire Fecioarei Maria, pentru că nici însuși Fiul ei, Iisus Hristos, n-a cinstit-o. Aceasta s-ar vedea din cuvintele Mântuitorului, redate de sfântul evanghelist în textul următor: «Și cineva i-a zis: Iată, mama și frații Tăi stau afară, căutând să-Ți vorbească. Iar El i-a zis: Cine este mama Mea și cine sunt frații Mei? Și întinzând mâna către ucenicii Săi, a zis: Iată mama Mea și frații Mei. Căci oricine va face voia Tatălui Meu Celui din ceruri, acela îmi este frate și soră și mamă» (Matei, 12, 50). Deci, faptul că Fecioara Maria I-a fost mamă nu are nici o importanță. În fața Lui, legăturile Sale de sânge sau de rudenie trupească n-au nici un preț și nici o precădere față de legăturile Sale spirituale cu cei ce fac voia Tatălui, oricine ar fi aceștia.

Ceea ce vrea Mântuitorul să arate este că de importanță deosebită pentru oameni este nu înrudirea trupească, ci a face voia Tatălui, ceea ce noi știm că Sfânta Fecioară realizase deja, când a acceptat să fie Maica trupească a lui Dumnezeu-Cuvântul. Domnul nostru nu pune în discuție deci faptul că ea era Maica Sa, ci faptul că legătura omenească se face cu Dumnezeu numai odată cu împlinirea voii Lui. Cel ce face voia lui Dumnezeu devine sufletește înrudit cu Dumnezeu. Prin cuvintele de mai sus, Mântuitorul nici n-a înlăturat înrudirea Sa cea trupească cu Maica Sa, nici n-a micșorat cinstirea cei se cuvine unei mame de la fiul ei, ci numai a căutat să accentueze că cealaltă înrudire cu El, cea spirituală, are tot așa de mare preț și o poate realiza totuși orice credincios. Așadar, a fost un cuvânt de îndemn și de încurajare la adresa mulțimii, iar nu unul de dispreț la adresa Maicii Sale. Mântuitorul nostru Iisus Hristos, cât a fost cu Maica Sa pe pământ, pururea o asculta și o iubea și era supus față de ea (Luca, 2, 51) și oricând îi cerea ceva, nu Se arăta neascultător față de ea. Astfel, la nunta din Cana Galileei, la cererea Mamei Sale, El a făcut prima minune, prefăcând apa în vin (Ioan, 2, 3—10). A avut mare grijă de Maica Sa, chiar când era pe cruce, răstignit; purtându-i de grijă, a pus-o sub ocrotirea celui mai iubit dintre ucenicii Săi— a lui Ioan Evanghelistul — după cum este scris: «Deci Iisus, văzând pe Maica Sa și pe ucenicul pe care îl iubea stând alături, a zis Maicii Sale: «Femeie, iată fiul tău!».

Apoi a zis ucenicului: «Iată mama ta! Și din ceasul acela, ucenicul a luat-o sub îngrijirea sa.» (Ioan, 19, 26—27). Vezi că Mântuitorul, nici în vremea cea grea a suferințelor Sale de pe cruce, nu a neglijat purtarea de grijă față de Maica Sa, care L-a născut și L-a crescut. Și cum oare ar fi putut să disprețuiască pe Mama Sa, când însuși Dumnezeu a dat poruncă să cinstim pe tata și pe mama, după cum s-a scris: «Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta» (Deut., 5, 16)?

Da, dar de ce noi o numim pe Maria «pururea fecioară» de vreme ce însuși Fiul său a numit-o «femeie», ceea ce ar însemna că a fost căsătorită iar nu fecioară, căci așa reiese din cuvântul Scripturii: «Deci Iisus, văzând pe Maica Sa și pe ucenicul pe care-l iubea stând alături, a zis Maicii Sale: «Femeie, iată fiul tău!...» (Ioan, 19, 26). Tot așa o numește, disprețuitor, și la nunta din Cana Galileei: «Zis-a ei Iisus: Ce este Mie și ție, femeie?» (Ioan, 2, 4). în acest caz, nici noi nu o putem socoti mai mult și nu îi putem aduce un; cult deosebit.

În citatul prim, nicidecum nu este vorba de dispreț, ci dimpotrivă, se vede cum s-a îngrijit de soarta ei încredințând-o pe ea purtării de grijă a apostolului Ioan, știind că El nu va mai sta pe pământ pentru ca să o îngrijească în restul vieții ei. Acest lucru nu este o necinstire, ci cu adevărat o mare cinstire și un mare respect față de Mama Sa, căreia nici în chinurile de pe cruce nu uită să-i poarte de grijă. Iar dacă o numește «femeie», nicidecum în înțeles de femeie căsătorită sau în semn de dispreț, ci numai în înțeles de gen sau sex, cum se vede și din aceea că tot așa s-au adresat și cei doi îngeri Mariei Magdalena la mormânt: «Femeie, de ce plângi?» (Ioan, 20, 12—13), iar cei doi bărbați care s-au arătat la înălțarea la cer a Domnului au zis către apostoli: «Bărbați galileeni, de ce stați privind la cer?» (Fapte, 1, 11). Nici îngerii, nici cei doi bărbați n-au rostit cu dispreț cuvintele «femeie» sau «bărbați», ci dimpotrivă, în chip mângâietor.

Dar unde se spune în Sfânta Scriptură că Maria, mama lui Iisus, a fost fecioară și pururea-fecioară, așa cum o numim noi?

Că a născut fiind fecioară ne-o arată chiar Evanghelia (Luca, 1, 28—35); intrând la ea arhanghelul Gavriil a numit-o «plină de har...» și «...binecuvântată între femei». «Iar ea, văzându-l, s-a tulburat de cuvântul lui și cugeta în sine: Ce va fi însemnând urarea aceasta? Și îngerul i-a zis: Nu te teme, Mărie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Și iată, vei lua în pântece și vei naște Fiu și vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare și Fiul Celui Preaînalt se va chema și Domnul Dumnezeu îi va da Lui tronul lui David, tatăl Său. Și va împărăți peste casa lui Iacov în veci și împărăția Lui nu va avea sfârșit. Și a zis Maria către înger: Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu știu de bărbat? Și răspunzând, îngerul i-a zis: Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea și Sfântul care se va naște din tine Fiul lui Dumnezeu se va chema.» (Luca, 1, 29—35)

Ai auzit cum arhanghelul s-a închinat Fecioarei Maria numind-o pe ea «plină de har» și «binecuvântată între femei». Dar, deși o numește și el «femeie» o anunță că a fost umbrită de puterea Celui Preaînalt și că a zămislit și a născut din Duhul Sfânt pe Fiul lui Dumnezeu. Este ceea ce se confirmă și de însăși Maria, mirându-se că i se anunță o naștere ei, care nu știa de bărbat. Vezi deci, că îngerul i-a zis nu «binecuvântată ești tu între fecioare», ci «binecuvântată ești tu între femei», prin aceasta nearătând dispreț față de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, cea «plină de dar», ci descoperă o veche taină: zdrobirea capului șarpelui prin femeie (Fac., 3, 15) și că ea va fi acea tainică și duhovnicească Evă care va naște pe Noul Adam, Hristos, Care va aduce viață în lume. Dumnezeieștii Părinți ai Bisericii zic că Hristos S-a numit sămânța femeii (Fac., 3, 15), ca Cel ce nu S-a născut din sămânță de bărbat, ci de la Duhul Sfânt și din Preacuratele sângiuri ale Preasfintei Fecioare Și-a luat trup. În ziua cea mare a judecății celei de apoi, această împărăteasă și Fecioară Maria va sta de-a dreapta tronului Fiului său cu mare și negrăită slavă, după cum Psalmistul o arată zicând: «Șezut-a împărăteasa de-a dreapta Ta, îmbrăcată în haină aurită și prea înfrumusețată» (Ps. 44, 11, 12, 21). Pentru că arhanghelul Gavriil a numit-o pe ea femeie când a zis: «binecuvântată ești tu între femei», apoi în aceasta vezi dumneata că Fecioara Maria era femeie căsătorită? Dar când Dumnezeu a zidit-o pe Eva din coasta lui Adam (Fac., 2, 21—22) și a adus-o la el, iar el a numit-o pe ea «femeie» — oare și atunci Eva era femeie căsătorită fiindcă Adam a numit-o «femeie»? Așadar, dacă Eva a fost zidită de Dumnezeu fecioară, iar însuși Dumnezeu și Adam pe această fecioară, Eva, o numesc «femeie» (Fac., 2, 22—23), apoi nu o numește pe Maria «femeie» în înțeles de femeie căsătorită — cum greșit înțeleg unii cuvântul «femeie». Ci atât Dumnezeu cât și Adam au zis Evei «femeie» — pentru că ea era parte femeiască, nu bărbătească, și astfel se adresau evreii în vremea aceea. Dar nicidecum nu se înțelege că Dumnezeu și Adam, pe cea luată din coasta lui Adam — și care atunci era fecioară — au numit-o femeie în înțeles de femeie măritată (căsătorită). Căci precum Eva era fecioară, atunci când i s-a zis «femeie», tot așa Eva cea tainică și duhovnicească, Preacurata Fecioară Maria, care a născut pe Noul Adam, Hristos, fecioară este în vecii vecilor, cu toate că Sfânta Scriptură o numește pe ea «femeie». Așa a binevoit Dumnezeu ca întru Fecioara Maria să dea îndreptare firii lui Adam celui vechi, prin Noul Adam cel născut din Fecioara, Care a venit în lume și S-a îmbrăcat în firea noastră din negrăita Sa milă și bunătate, pentru ca să izbăvească pe vechiul Adam, cu tot neamul lui, din osândă și din moarte, «Căci precum întru Adam toți mor, așa întru Hristos toți înviază» (Rom., 6, 5, 8; Ioan, 3, 16; 5, 24 ș.a.). Deci, ia aminte că Sfânta Scriptură nu numește pe Maica Domnului (Luca, 1, 43) «femeie» în sensul de femeie căsătorită, cum înțeleg unii, ci prin cuvântul «femeie», Sfânta Scriptură arată numai sexul, genul feminin al Sfintei Fecioare și totodată arată în chip umbros și tainic că este femeia a cărei sămânță (Hristos) va zdrobi capul șarpelui (Fac., 3, 15) și prin care va veni mântuirea neamului omenesc.

La cele de mai sus trebuie adăugat:

1. Fiind Maică a Mântuitorului, Fecioara Maria a primit cea mai mare cinste pe care o poate avea o făptură omenească.

2. Zămislind de la Duhul Sfânt pe Mântuitorul în pântecele ei, a fost cu totul curățită de păcate, ca nici un alt om oricât de sfânt ar fi fost.

3. Fiindu-i prezisă de Dumnezeu cinstirea ei — ca nici o altă cinstire a vreunui om — Sfânta Fecioară Maria trebuie socotită cea dintâi dintre sfinți, așa cum Ioan Botezătorul este cel mai mare între prooroci (cf. Mal., 3, 1; Isaia, 40, 3).

Pentru toate acestea, Sfintei Fecioare Maria i se cuvine o cinstire mai mare decât altor sfinți, adică preacinstire, ea fiind împărăteasă și cununa tuturor sfinților. Iar cum că și după naștere a rămas fecioară, citește și vezi cele proorocite despre ea de proorocul Iezechiel (44, 1—3).

Se mai spune, totuși, că nu trebuie să dăm prea multă cinstire Fecioarei Maria și nici nu poate fi preavenerată ca fecioară, pentru că ar mai fi avut și alți copii, care sunt numiți de Sfânta Scriptură «frați și surori» ai lui Iisus, iar Iisus este numit «întâiul născut» (Matei, 1, 25), de unde ar urma că Maria a mai avut ulterior și alți fii. Și, într-adevăr, Biblia ne vorbește de niște «frați» ai Domnului și, de asemenea, despre «surorile» Lui, când redă cuvintele iudeilor nedumeriți de persoana minunată a Domnului: «Au nu este Acesta feciorul teslarului? Au nu se numește mama Lui Maria și frații Lui, Iacov și Iosif și Simon și Iuda? Și surorile Lui au nu sunt toate la noi?» (Matei, 13, 55—56; Marcu, 6, 3). Atunci, cum o numim noi pe Maica Domnului «pururea fecioară» și o venerăm ca atare?

În citatul prim, expresia «întâiul născut» nu însemnează numaidecât că trebuie să presupunem și existența altora născuți ulterior. Acesta este un fel de a vorbi al Vechiului Testament, unde «întâiul născut» se numește cel ce deschide întâi pântecele, indiferent dacă va mai avea și alți frați sau nu (leș., 13, 2) și unde adeseori numeralul cardinal (1, 2, 3, etc.) este înlocuit ori întrebuințat amestecat cu cel ordinal (întâiul, al doilea, al treilea). Ebraismul acesta a intrat în felul de vorbire al Noului Testament căci aghiografii erau dintre evrei. În cazul de față, «întâiul născut» însemnează «unul născut» în sens de «unicul născut». Alt înțeles este exclus, deoarece, dacă în adevăr Iisus ar mai fi avut și alți frați naturali n-ar fi lăsat-o pe Maica Sa în grija unui apostol, ci în grija vreunui fiu de al ei. În citatul al doilea, unde este vorba de «frați» și de «surori» ai Domnului este vorba de verii Lui, care la evrei purtau numele de «frați» și sunt chiar amintiți cu numele lor, în număr de patru de mai multe ori (vezi Matei, 12, 47—50; Marcu, 3, 31; Luca, 8, 19; Ioan, 2, 12; 7, 3; Fapte, 1, 15; I Cor., 9, 5; Gal., 1, 19). Ei însă în nici un caz nu au putut fi frați naturali ai lui Iisus Hristos și fii ai Mariei, mama lui Iisus, pentru că:

1. Mama acestor așa-ziși «frați» ai Domnului este o altă persoană decât Fecioara Maria, cea numită în Sfânta Scriptură Maria sau «cealaltă Marie» (adică deosebită de Maria Maica Domnului și de Maria Magdalena) sau «sora mamei Lui, Maria lui Cleopa», fiind amintită chiar alături de Maica Domnului și în apropierea ei.

Iată textele biblice lămuritoare: «Și erau acolo multe femei, privind de departe... între care era Maria Magdalena și Maria, mama lui Iacov și a lui Iosif și mama fiilor lui Zevedeu» (Matei, 27, 55—56). Iacov și Iosif sunt doi din cei patru «frați» ai Domnului (Matei, 13, 35). Mama lor este o altă persoană decât Maria mama lui Iisus. Evanghelistul, continuă apoi: «Târziu, sâmbătă noaptea... a venit Maria Magdalena și cealaltă Mărie, ca să vadă mormântul» (Matei, 28, 1). Aici iarăși este vorba de «cealaltă» Marie, care nu poate fi decât mama «fraților» Domnului și despre care a fost vorba și în textul precedent. În chip asemănător scriu și ceilalți evangheliști: «Și erau și femei care priveau de departe, între care și Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov cel Mic și a lui Iosi și Salomea». «Iar Maria Magdalena și Maria, mama lui Iacov cel mic și a lui Iosi, priveau unde L-au pus» (Marcu, 15, 40, 47). Același evanghelist scrie apoi: «După ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov și Salomea au cumpărat miresme, ca să vină să-L ungă» (Marcu, 16, 1). Apoi, în alt text: «Iar ele erau: Maria Magdalena și Ioana și Maria lui Iacov și celelalte împreună cu ele, care ziceau către apostoli acestea» (Luca, 24, 10). Și în sfârșit, altul: «Și stăteau lingă Crucea lui Iisus mama Lui și sora mamei Lui, Maria lui Cleopa și Maria Magdalena» (Ioan, 19,25).

În toate textele de mai sus e vorba de aceleași femei care au luat parte la evenimentele Patimilor și învierii Domnului. Toate sunt pomenite cu numele, numai «Maria, mama lui Iacov și a lui Iosi» (doi din «frații» Domnului — Matei, 13, 55) este numită în ambele locuri «Maria, mama lui Iacov», apoi alteori «mama lui Iosi», sau «cealaltă Mărie», iar în alte locuri, «sora mamei Lui, Maria lui Cleopa». Deci, «frații Domnului» având altă mamă decât pe Maria, mama lui Iisus, nu sunt fii ai Fecioarei Maria și frați naturali ai lui Iisus.

2. «Frații Domnului» nu se numesc ei înșiși «frați», ci «robi» și «slujitori ai lui Iisus». Doi dintre ei, Iacov și Iuda, sunt autorii celor două epistole sobornicești numite «a lui Iacov» și respectiv «a lui Iuda». Or, acolo ei se numesc, fiecare, «rob» (Iacov, 1, 1) și «slujitor» (Iudă, 1, 1) ai Domnului Iisus, iar nu «frați».

3. Dacă ar fi fost frați naturali ai Săi, Hristos i-ar fi făcut apostoli; ei însă nu au fost apostoli. Deși unii presupun că aceștia doi dintre «frații Domnului», anume Iacov și Iuda, ar fi identici cu cei doi apostoli care poartă acest nume (Iacov fiind numit la fel cu «fratele Domnului» cel mic, în toate listele apostolilor, iar Iuda «fratele Domnului» ar fi fost Iuda Tadeul), totuși, aceasta este o simplă presupunere, neîndestulător de întemeiată, mai ales că ei înșiși nu se numesc «apostoli» după cum nu se numesc nici «frați ai Domnului», iar despre apostoli vorbesc la persoana a treia (Iuda, 1, 17). Despre Iacov, «fratele Domnului», se știe numai că a fost cel dintâi episcop al Ierusalimului și că se bucura de cea mai mare autoritate, atât în fața credincioșilor cât și în fața apostolilor (Fapte, 12, 17; 15, 13), în timp ce apostolul Iacov al lui Zevedeu fusese ucis (Fapte, 12, 2); iar despre celălalt Iacov nu mai putem ști nimic.

4. Hristos ar fi încredințat grijii lor pe Fecioara Maria, iar nu apostolului Ioan, care, oricum, ar fi fost mai străin acesteia decât un fiu al ei.

Deci «frații Domnului» nu pot fi nici măcar frați vitregi ai lui Iisus sau fii ai lui Iosif dintr-o altă căsătorie anterioară a acestuia, deoarece:

a) Nicăieri nu se spune și nicăieri nu se poate presupune că Iosif ar mai fi fost căsătorit înainte și că ar fi devenit văduv sau ar fi divorțat. Știm din Tradiție doar atât, că era «drept».

b) Mama «fraților Domnului», după cum s-a văzut mai sus, trăia și era în apropierea intimă a Maicii Domnului, ceea ce ar fi fost exclus — pentru motive lesne de înțeles — dacă ea ar fi fost cândva soția lui Iosif, acum divorțată.

5. Ținând seama de faptul că peste tot, în Orient, dar în special la iudei, «frate» se întrebuințează și în înțeles mai larg de «văr» sau de alte înrudiri mai apropiate sau mai îndepărtate (ca de ex. la Facere, 13, 8, unde Avraam îl numește pe Lot «frate», deși îi era numai nepot de frate, Fac., 11, 27), trebuie să admitem că «frații Domnului» au fost veri ai lui Iisus.

Din cele arătate până aici, s-ar putea crede într-adevăr, că Fecioara Maria, Maica lui Iisus Hristos, a rămas pururea fecioară și nu a mai avut alți copii în afară de Iisus. Este totuși scris în Sfânta Scriptură că Iosif n-a cunoscut-o pe ea numai până ce a născut pe Cel întâi Născut, pe Iisus Hristos, lăsând astfel a se înțelege ca apoi ea ar fi putut avea și alți copii.

Sfânta Scriptură spune într-una din traducerile românești: «Și n-a cunoscut-o pe ea până când a cunoscut pe Fiul său Cel Unu-Născut, Căruia I-a pus numele Iisus» (Matei 1 ,25); dar luați aminte și înțelegeți că în Sfânta Scriptură, expresia «până când» însemnează veșnicie.

Căci zice Domnul: «Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului» (Matei, 28, 20). Oare aceasta însemnează că Se va despărți de noi după sfârșitul veacului acestuia? Oare nu zice dumnezeiescul apostol Pavel: «Și astfel (după obșteasca înviere) pururea vom fi cu Domnul» (I Tes. 4, 17)?

Iar în alt loc al Sfintei Scripturi este scris: «Zis-a Domnul, Domnului meu: Șezi de-a dreapta Mea până ce voi pune pe vrăjmașii Tăi așternut picioarelor Tale» (Ps. 109, 1). Oare aceasta înseamnă că după aceea Mântuitorul nostru Iisus Hristos nu va ședea de-a dreapta Tatălui spre a împărăți cu El peste toate veacurile, deoarece știm bine că «împărăția Lui nu va avea sfârșit» (Luca, 1, 35)?

Iar în alt loc al Sfintei Scripturi se zice că Noe a dat drumul corbului din corabie spre a vedea dacă a scăzut apa, și zburând, corbul nu s-a mai întors până când s-a uscat apa pe pământ (Fac., 8, 7); aceasta înseamnă că s-a mai întors la corabie vreodată?

Iarăși, se arată în dumnezeiasca Scriptură că Micol, fata lui Saul (soția lui David), nu a născut fiu «până în ziua în care a murit» (II Regi 6, 23). Oare înseamnă că a mai născut fii după ce a murit, pentru că se zice «până când»?

Așadar, deschide ochii minții asupra acestor trei mărturii, alese din multe altele ale Sfintei Scripturi și înțelege că cuvântul până când în Sfânta Scriptură însemnează veșnic și după cum Mântuitorul Hristos veșnic va fi cu apostolii Săi și cu toți cei ce împlinesc poruncile Lui, după cum El veșnic va sta de-a dreapta Tatălui împărățind în împărăția Sa cea fără de sfârșit, după cum corbul în veci nu s-a mai întors pe corabia lui Noe și după cum în veci Micol, fiica lui Saul, nu a mai făcut fii după ziua în care a murit, tot astfel Iosif cel drept și temător de Dumnezeu, veșnic (în veac) nu a cunoscut-o pe aceea care a fost fecioară înainte de naștere, a rămas fecioară în naștere și pururea, Preasfânta și Preacurata Fecioară Maria, Născătoarea de Dumnezeu și Maica Luminii, împărăteasa îngerilor și a oamenilor.

La acestea să mai adăugăm și observația că expresia «până când» nu limitează nicidecum durata stării de feciorie a Măriei, ci dimpotrivă, este folosită tocmai să accentueze faptul că Iisus Hristos S-a născut din fecioară, fără de bărbat. De aceea, unele ediții ale Noului Testament folosesc și traducerea: «fără să o fi cunoscut pe ea Iosif, Maria a născut pe Fiul său Cel Unul-Născut...», ceea ce înseamnă același lucru, așa cum am arătat mai sus.

În Sfânta Scriptură ni se spune, în mai multe locuri, că noi creștinii nu avem decât un singur mijlocitor al mântuirii, pe Iisus Hristos. Or, noi ne adresăm Maicii Domnului zicând: «N-avem alt ajutor afară de tine» și zicem: «Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi», ceea ce, spun unii, este o mare greșeală, că adică punem pe Maica Domnului ca și pe Mântuitorul, mijlocitoarea mântuirii noastre.

În această privință ți-am dat lămuriri pe larg când am vorbit despre cultul sfinților. Iar în ce privește adresarea noastră către Maica Domnului în acest chip: «Nu avem alt ajutor în afară de tine», noi nu făgăduim prin aceasta unicitatea lui Hristos Dumnezeu ca mijlocitor al mântuirii noastre obiective, dar nu neglijăm nici folosul oricărui ajutor în legătură cu mântuirea noastră subiectivă (a se vedea cap. 14 al acestei cărți). Înțelesul acestei adresări este că nimeni dintre pământeni nu ne poate ajuta ca Maica Domnului, ea fiind purtătoare de trup ca și noi dar fiind și cea care a născut trupul Mântuitorului, ridicat de Acesta în Sfânta Treime. Ea este omul în cea mai mare apropiere de Hristos și deci rugăciunile ei au cea mai mare trecere la Dumnezeu. Și cuvintele de rugăciune adresate ei: «Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi» însemnează: «înduplecă pe Fiul Tău să ne mântuiască!» Sau «izbăvește-ne pe noi». În limba greacă, limba în care au fost scrise aproape toate cărțile Noului Testament, ca și cărțile de cult ortodox, verbul a mântui însemnează și a izbăvi de rău, de necaz, de ispită, de strâmtorare. Deci: «Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi» însemnează: «ajută-ne cu rugăciunile tale să ne izbăvim de rele, de necaz, de lucrările diavolului, de patimi». Așadar, prin «mântuiește-ne pre noi» nu înțelegem «iartă-ne păcatele», ci roagă-te Fiului tău să ni le ierte. Cu neputință este ca venerarea Maicii Domnului să supere pe Fiul ei, Căruia prin aceasta nu-I scădem nimic din adorarea ce I se cuvine, ci dimpotrivă, toată preavenerarea Maicii Domnului trece de partea Fiului său, Care a ales-o și a sfințit-o pe ea spre a-I fi Lui Maică.

În cele de până aici ți-am arătat cu mărturii din Sfânta Scriptură, cinstea, slava și darurile date de Dumnezeu Preasfintei Sale Maici și ai auzit că:

Dumnezeu, după căderea lui Adam și a Evei, a prevestit că Maica Domnului va fi acea «femeie-fecioară», care prin Fiul ei, va zdrobi capul șarpelui (Fac., 3, 15). Apoi, despre ea s-a proorocit că va fi acea fecioară care va naște pe Emanuel-Dumnezeu (Isaia, 7, 13); ea va fi mijlocitoare a intrării în lume a Mântuitorului nostru Iisus Hristos (Ier., 31, 22—23); ei i s-a închinat arhanghelul Gavriil și a numit-o pe ea «plină de dar» și «binecuvântată între femei» (Luca, 1, 28); ei i s-a închinat Elisaveta, maica Sfântului Ioan Botezătorul, numind-o «binecuvântată între femei» și «Maica Domnului meu» (Luca, 1, 40—43); fericit este pântecele și sânul ei că a purtat și a alăptat pe Mântuitorul lumii, Hristos (Luca, 11, 27—28); Mântuitorul, ca fiu al ei, o asculta și-i era supus (Luca, 2, 51); o primă minune a făcut-o Mântuitorul la nunta din Cana Galileei, la rugămintea ei (Ioan, 2, 3—10); Mântuitorul S-a îngrijit de soarta ei chiar și atunci când El suferea înfricoșate chinuri pe Cruce, încredințând-o, spre purtare de grijă, celui mai iubit dintre apostolii Săi (Ioan, 19, 26—27); ea însăși, prin Duhul Sfânt, a proorocit că toate neamurile o vor ferici și-i vor aduce cult pentru mărirea cu care a învrednicit-o Dumnezeu pentru smerenia ei (Luca, 1, 48—49); însuși numele ei înseamnă «Doamnă, Stăpână», în limba ebraică. Această Doamnă și Împărăteasă-Fecioară va sta de-a dreapta tronului Fiului său în ziua Judecății de apoi; ea a zămislit și a născut din Duhul Sfânt pe Fiul lui Dumnezeu (Luca, 1, 35), fiind umbrită de puterea Celui Preaînalt (Luca, 1, 35) și rămânând fecioară și după naștere (Iez., 44, 1—3); ea este «mai cinstită decât Heruvimii și mai slăvită fără de asemănare decât Serafimii» (Axionul), nemaiavând și alți fii în afară de Iisus Hristos, Mântuitorul lumii (Ioan, 2, 12—13; Fapte, 1, 11). Mama celor ziși «frați și surori ai Domnului» nu este Maica Domnului, ci Maria lui Cleopa (Matei, 27, 55—56; Marcu, 14, 40, 47; 16,;1 ș.a.; Ioan, 19, 25), și frații Domnului sunt numai rudenii cu El, iar nu frați naturali ai Lui.

Așadar, cum să nu cinstim noi pe Maica Domnului când însăși dumnezeiasca Scriptură ne arată că și arhanghelul Gavriil a cinstit-o cu închinăciune (Luca, 1, 29)? Cum să n-o cinstim noi pe Maica Domnului, care este Biserica împăratului Slavei, mai desfătată decât cerurile, căci ea pe Dumnezeu — a Cărui slavă nu o cuprinde nici cerul, nici pământul — L-a purtat în pântece (II Par., 2, 6)? Pentru care pricină n-am cinsti-o pe Maica Domnului, care după mărturia Sfintei Scripturi și a arhanghelului binevestitor este «plină de dar» (Luca, 1, 28)? Pentru care pricină o socotesc unii pe Maica Domnului femeie de rând, pe aceea care a aflat «har de la Dumnezeu» și care este «binecuvântată între femei» (Luca, 1,28—30)?

Dacă noi cu adevărat credem cele scrise în Sfânta Scriptură, se cuvine să cinstim și să venerăm pe Maica Domnului, căci Scriptura ne arată că pe ea o vor ferici toate neamurile, pentru mărirea pe care i-a făcut-o Dumnezeu (Luca, 1, 48—49).

Dar ce înseamnă în Simbolul Credinței Ortodoxe cuvintele: «S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om»? De ce anume se spune în chip deosebit «S-a întrupat» și în chip deosebit «S-a făcut om»?

«S-a întrupat» înseamnă cu deosebire «S-a zămislit», ca început al întrupării, iar «S-a făcut om» înseamnă în special arătarea Fiului lui Dumnezeu ca om între oameni, prin nașterea din Fecioara Maria. Prin acest cuvânt, sfinții părinți care au alcătuit Simbolul au ținut să spună mai ales, cu hotărâre, că Fiul lui Dumnezeu Și-a alcătuit Trup adevărat, nu numai unul părut, cum spuneau unii eretici. El n-a venit cu trupul din cer, ci l-a luat din Sfânta Maria. Iar prin cuvintele «și S-a făcut om», a ținut să sublinieze că Fiul n-a avut numai un trup fără de suflet — sau fără de minte cum spun alți eretici — ci S-a făcut om deplin, cu trup și suflet cuvântător (Învățătura de credință creștină ortodoxă, întreb. 175).

Dar ce înseamnă «De la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara»? Care este partea Duhului Sfânt și care a Fecioarei Maria, în întruparea Cuvântului?

Fiul lui Dumnezeu S-a zămislit ca om din Fecioara. Deci S-a zămislit fără sămânță bărbătească, dar această zămislire minunată nu s-ar fi putut face fără lucrarea Duhului Sfânt. Duhul Sfânt a făcut ca Fecioara să zămislească fără sămânță bărbătească pe Fiul lui Dumnezeu ca om. Acest adevăr ni-l arată nouă dumnezeiasca Scriptură, când zice: «Iată, îngerul Domnului în vis s-a arătat lui zicând: «Iosife, fiu al lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este din Duhul Sfânt» (Matei, 1, 20). De aceea spune Simbolul: «Și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara». Desigur, în întruparea Fiului lui Dumnezeu, una este partea Duhului Sfânt și alta a Fecioarei Maria, Sfântul Duh nu-I dă Fiului o fire omenească de la Sine, ba nici măcar o parte din ea.

Într-un asemenea caz, Fecioara Maria ar fi fost numai un vas ales prin care ar fi venit Fiul Hui Dumnezeu în lume cu un trup adus întreg sau în parte din cer, care deci n-ar mai fi fost un trup adevărat omenesc, luat din trup omenesc. Dar Duhul Sfânt dă Fecioarei să zămislească, fără de sămânță bărbătească și deci fără de păcat. Și a zis Maria către înger: «Cum va fi mie aceasta, de vreme ce eu nu știu de bărbat?» Și răspunzând îngerul a zis: «Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine și puterea Celui Prea înalt te va umbri» (Luca, 1, 34—35; vezi și Învățătura de credință creștină ortodoxă, întreb. 176).

Dar Duhul Sfânt a fost singur în Fecioara Maria când aceasta a zămislit pe Fiul lui Dumnezeu ca om?

N-a fost singur, căci știm că în fiecare persoană divină se află toată firea lui Dumnezeu. Deci însuși Fiul lui Dumnezeu era din acest moment în ea, cum a voit Tatăl, iar Duhul Sfânt fiind nedespărțit de El. Fiul lui Dumnezeu a fost nedespărțit de firea Sa omenească, din prima clipă a existenței Sale, din clipa zămislirii; de aceea spune Simbolul de Credință că «S-a întrupat», adică S-a alcătuit ca fire omenească din Fecioara Maria. Dar Duhul Sfânt a dat putere Mariei să-L primească pe Fiul lui Dumnezeu în ea, ca pe Cel ce începe să-Și alcătuiască Trupul în ea. Căci Dumnezeu lucrează asupra oamenilor, totdeauna, prin Duhul Sfânt. Sfântul Ioan Damaschin spune: «Duhul Sfânt S-a pogorât peste ea... dându-i putere de a primi dumnezeirea Cuvântului și puterea de a naște. Atunci a umbrit-o înțelepciunea ipostatică și Puterea Prea Înaltului Dumnezeu, adică Fiul lui Dumnezeu, Cel de o ființă cu Tatăl, ca o sămânță dumnezeiască și Și-a alcătuit Luiși, din sângiurile ei, trup însuflețit» (Dogmatica, cartea a III-a, cap. 2, trad. rom. p. 147).

Dar despre Fecioara Maria se mai știu și alte lucruri?

Maria a fost o fecioară din sămânța lui David, din care trebuia, după făgăduința dumnezeiască, să Se nască Mântuitorul. Ea trăise în curăție desăvârșită și era logodită cu Iosif, un bărbat bătrân din aceeași seminție, căci ea avea de gând să trăiască în feciorie, așa cum I se făgăduise lui Dumnezeu. De aceea, când îngerul îi aduce vestea că va naște pe Fiul lui Dumnezeu, ea întreabă: «Cum va fi mie aceasta, de vreme ce eu nu știu de bărbat?» (Luca, 1, 34). Deși îngerul nu-i spusese când va naște, ca să poată înțelege că aceasta se va întâmpla în viitor, ea totuși se miră pentru că era hotărâtă să nu știe de bărbat. Ea zămislește pe Fiul lui Dumnezeu, ca fecioară.

Sfânta Scriptură ne spune că Iosif, după ce a aflat că Maria avea în pântece, se gândea să o părăsească. Dar îngerul Domnului i s-a arătat în vis, spunându-i să nu-i fie teamă și să ia pe femeia lui, căci ceea ce s-a zămislit într-însa, din Duhul Sfânt este (Matei, 1, 20).

Așadar, Fecioara Maria a fost fecioară înainte de naștere, iar după naștere a rămas pururea fecioară (vezi Învățătura de credință creștină ortodoxă, întreb. 178—179).

Dar de ce a avut nevoie de logodnic Sfânta Fecioară Maria, dacă ea a trăit în feciorie până la moarte și nu a mai avut copii?

Ca să înțelegi acest lucru, ascultă pe dumnezeiescul Damaschin care, în această privință, zice așa: «Dușmanul mântuirii noastre (diavolul) pândea fecioarele din cauza profeției lui Isaia care spusese: «Iată, Fecioara va avea în pântece și va naște Fiu și vor chema numele lui Emanuel care se tâlcuiește: Cu noi este Dumnezeu» (Isaia, 7, 14). Dar cel care «îi prinde pe cei înțelepți în viclenia lor» (Iov, 15, 13; I Cor., 3, 19), ca să amăgească pe cel care se îngâmfă întotdeauna cu înțelepciunea, face ca tânăra să fie logodită cu Iosif și este dată de preoți... cartea cea nouă a celui ce știe carte (Isaia, 29, 11). Așadar, logodna a fost păzitoare a Fecioarei Maria și înșelăciune a celui ce o pândea pe Fecioara. (Dogmatica, partea IV-a cap. 27).

Dar nașterea Fecioarei Maria n-a fost după legile firii? Ea n-a născut cu dureri și la 9 luni ca orice femeie?

Nașterea Pururea-fecioarei Maria a fost după legile firii dar în același timp, mai presus de natura nașterii obișnuite, căci ea nici dureri nu a avut, nici cheile fecioriei sale nu s-au stricat, căci Hristos, Fiul lui Dumnezeu, cum spun imnografii, Se naște fără de tată din femeie și fără de mamă din Tatăl. Pentru că S-a născut fără de tată, dar potrivit legilor firii, S-a născut la timpul sorocit nașterii — adică atunci când a împlinit 9 luni, dar mai presus de legea nașterii, născându-Se fără să pricinuiască dureri. Celui căruia nu i-a precedat plăcerea, nu i-a urmat nici durerea, potrivit cuvintelor proorocului care zice: «Înainte de a simți dureri a născut»; și iarăși: «Înainte de a veni vremea durerilor, ea a născut un fiu» (Isaia, 66, 7).

Dar pentru ce o numim pe Fecioara Maria «Născătoare de Dumnezeu»?

Și în cele de mai înainte ți-am arătat, și în cele ce urmează îți spun așa: «Noi numim pe Preacurata Fecioară Maria «Născătoare de Dumnezeu», pentru că Cel ce S-a născut din ea — după fire omenească — e însuși Fiul lui Dumnezeu. Domnul Iisus Hristos este persoană în două firi, e persoana lui Dumnezeu-Cuvântul care, ca Dumnezeu sau ca persoană a firii dumnezeiești, e născut mai înainte de veci din Tatăl. Dar aceeași persoană e ipostas și firii divine și celei omenești. De aceea, cele două firi se întrepătrund, chiar dacă ele nu se amestecă, așa cum ne învață sfinții părinți în sinoadele ecumenice și mai ales în cel de la Calcedon. Și dat fiind că S-a întrupat chiar Cuvântul lui Dumnezeu, spunem că Dumnezeu S-a născut din Maria, căci nu se naște niciodată o fire singură, ci ipostaziată într-o persoană. Iar persoana firii omenești a lui Iisus Hristos era însuși Fiul lui Dumnezeu. Dacă n-am recunoaște că Fecioara Maria e Născătoare de Dumnezeu, n-am socoti persoana născută de ea ca fiind și Dumnezeu, ci numai om. Iar Iisus, dacă ar fi fost numai om, nu ne-ar fi putut mântui. Întreaga noastră mântuire își are deci temelia în faptul că Sfânta Fecioară Maria a fost cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, căci prin colaborarea lui Dumnezeu Duhul Sfânt, ea a născut trupește pe Dumnezeu Cuvântul (Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, cartea a IV-a, cap. 14; vezi și Învățătura de credință creștină ortodoxă, întreb. 187).

Unde se numește în Sfânta Scriptură Fecioara Maria «Maică a lui Dumnezeu»?

În Sfânta Evanghelie după Luca, la 1, 43. Și oriunde vei auzi în Sfânta Scriptură de «Mama lui Iisus», înțelege că despre Maria, Maica lui Dumnezeu, este cuvântul, deoarece Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu și Dumnezeu adevărat care a avut ca Maică pe pământ pe Preacurata Fecioară Maria.

Aș vrea să știu mai precis care sunt mărturiile Sfintei Scripturi care ne dovedesc nouă că trebuie să cinstim pe Prea Sfânta Fecioară Maria și să ne închinăm ei?

Iată, frate! Mărturiile Sfintei Scripturi care ne arată că suntem datori a supravenera și a ne închina Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu și Pururea-fecioarei Maria sunt acestea:

1. Supravenerăm și ne închinăm Prea Sfintei Fecioare Maria pentru că Dumnezeu a învrednicit-o de o mare cinste, de a fi Maică a Fiului Său și a naște pe Mesia.

2. Noi cinstim și ne închinăm și preavenerăm pe Prea Sfânta Fecioară Maria, fiindcă însuși Dumnezeu, prin Duhul Sfânt, a vestit că prin ea va face Dumnezeu mântuirea lumii și va zdrobi capul șarpelui nevăzut (diavolul) (vezi Fac., 3, 15; Isaia, 7, 13; Ier., 31, 4 și următorii), readucându-ne în starea de fii ai Lui.

3. Noi cinstim și ne închinăm și preavenerăm pe Prea Sfânta Fecioară Maria, deoarece însuși arhanghelul Gavriil, trimis de Dumnezeu să o anunțe că va naște pe Mesia, i s-a închinat și a numit-o «plină de dar» și «binecuvântată între femei» (Luca, 1, 26—29).

4. Noi cinstim și preavenerăm pe Maica Domnului, pentru că și Sfânta Elisaveta, maica marelui prooroc Ioan Botezătorul, a cinstit-o și a numit-o «Maică a Domnului» și «binecuvântată între femei» (Luca, 9, 43, 45).

5. Noi cinstim și preavenerăm pe Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu și Pururea-fecioara Maria pentru că și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, chiar când era în cele mai grele suferințe, răstignit pe Cruce, a cinstit-o ca pe o Maică și a avut grijă de ea, dând-o în seama celui mai iubit ucenic al Său (Ioan, 19, 26, 27).

6. Noi cinstim pe Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu și Pururea-fecioara Maria și ne închinăm ei pentru ca și oamenii cei credincioși, chiar din vremea când trăia ea pe pământ, o cinsteau și o fericeau (Luca, 11, 27—28).

7. Noi cinstim și preamărim pe Maica Domnului, pentru că ea însăși, prin Duhul Sfânt, a mărturisit că Cel Puternic i-a făcut mărire și că de acum o vor ferici toate neamurile (Luca, 1, 48).

8. Noi cinstim și preavenerăm pe Maica Domnului, căci ea a fost cinstită și ascultată de Fiul ei, după porunca ce zice: «Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta» (leș., 20, 12; Deut., 5, 16; Ioan, 19, 26—27 ș.a.).

9. Noi cinstim și preavenerăm pe Maica Domnului, pentru că în ziua Judecății celei de Apoi ea va sta de-a dreapta Sfintei Treimi cu mare cinste și slavă, după mărturia Sfintei Scripturi care zice: «De față au stătut împărăteasa de-a dreapta Ta, în haine aurite prea înfrumusețată» (Ps. 44, 11).

10. Noi cinstim pe Maica Domnului și ne închinăm ei, pentru că ea a fost cinstită de Dumnezeu mai mult decât toată făptura, deoarece Dumnezeu a ales-o pe ea să fie Maică Ziditorului tuturor făpturilor celor văzute și celor nevăzute, Care ne-a răscumpărat din moarte (Rom., 5, 17—18).

11. Noi cinstim și preavenerăm pe Maica Domnului căci ea a zămislit pe Fiul lui Dumnezeu de la Duhul Sfânt și a fost umbrită de puterea Celui Prea înalt și prin aceasta, a fost curățită de păcate mai mult decât oricare alt sfânt ce stă înaintea lui Dumnezeu: ea n-a avut numai dar de la Dumnezeu, ci a fost «plină de har» (Luca, 1, 28, 35).

12. Noi cinstim pe Maica Domnului mai mult ca pe oricare din sfinți, deoarece înțelegem că ea a născut și a alăptat pe Sfântul sfinților, pe Iisus Hristos, Dumnezeul și Mântuitorul nostru.

13. Noi cinstim și preavenerăm pe Maica Domnului mai mult decât pe toți sfinții și toți îngerii din cer, căci așa o cinstește și Biserica lui Hristos și îi cântă: «Ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât Serafimii» (Axion).

Iată, frate, câteva din multele mărturii ce se găsesc în Sfânta Scriptură despre cinstirea și preavenerarea Sfintei Născătoare de Dumnezeu și Pururea-fecioarei Maria.