Despre puterea disciplinară
Noi credem că dreptul și puterea disciplinară asupra credincioșilor pentru diferite abateri, le are Biserica. Sunt însă unii creștini care prin cuvântul «Biserică» înțeleg comunitatea credincioșilor, fără distincție între laici și clerici, pe când noi ortodocșii, înțelegem că puterea disciplinară o are numai ierarhia superioară a Bisericii, deoarece știm precis că Hristos — Mântuitorul nostru — a dat puterea de «a lega și a dezlega» ucenicilor Săi; El le-a dat, în general, «toată puterea» (Matei, 18, 18—19; 23, 18—19) și de asemenea, cunoaștem că după învierea Sa «...a suflat asupra lor (a ucenicilor Săi) și le-a zis: Luați Duh Sfânt; cărora le veți ierta păcatele, vor fi iertate și cărora le veți ține, vor fi ținute» (Ioan, 20, 22—23).
Cu toate acestea, când Mântuitorul, vorbind despre pedepsele disciplinare, zice: «...spune-l Bisericii» (Matei, 18, 15 —17), înțelege: «spune-l comunității», nu spune-I conducătorilor (episcopilor), căci despre ei nu este vorba nicidecum. Cuvântul Biserică ar însemna deci comunitatea credincioșilor. Despre pedepse, de asemenea, a vorbit limpede: prima — este mustrarea între patru ochi; a doua este mustrarea în fața a doi sau trei martori; cea de a treia este mustrarea în fața întregii comunități; iar a patra — scoaterea din sânul comunității.
Cuvântul Biserică nu poate însemna numai adunarea credincioșilor, deoarece numai apostolilor și ucenicilor li s-a dat dreptul să facă uz de puterea disciplinară în Biserică. «Biserica» despre care este vorba la Matei (18, 17) are același înțeles ca și în cazul nelegiuitului din Corint, unde comunitatea ia hotărârea excomunicării lui numai la porunca și împreună cu apostolul Pavel, după cum arată textul: «Ci eu, deși departe cu trupul, însă de față cu duhul, am și judecat, ca și cum aș fi de față, pe cel ce a făcut una ca aceasta: în numele Domnului nostru Iisus Hristos, adunându-vă voi și cu duhul meu, cu puterea Domnului nostru Iisus Hristos, să dați pe unul ca acesta satanei, spre pieirea trupului, ca sufletul să se mântuiască în ziua Domnului Iisus» (I Cor., 5, 3—5). Iar mai departe: «Scoateți afară dintre voi pe cel rău» (I Cor., 5, 13). Iar ceva mai jos, apostolul Pavel scrie acelorași: «Gata suntem să pedepsim orice neascultare, atunci când supunerea voastră va fi deplină» (II Cor., 10, 6). Deci, cel ce are dreptul de a se pronunța în materie disciplinară este episcopul locului. Mai este oare cu putință ca în urma analizei acestor exemple să se mai facă obiecția că nu Apostolul, ci comunitatea deține acest drept? Și tesalonicenilor le scrie în același înțeles: «Dacă vreunul nu ascultă de cuvântul nostru prin epistolă, pe acela să-l însemnați și să nu mai aveți cu el nici un amestec, ca să-i fie rușine» (II Tes., 3, 14). Tot apostolul Pavel a făcut uz de această putere în cazul excomunicării lui Imeneu și a lui Alexandru, căci îi scrie lui Timotei: «...i-am dat satanei, ca să se învețe să nu hulească» (I Tim., 1, 19—20).
Prin urmare, apostolii au avut putere disciplinară în Biserică, nu comunitatea. De la apostoli, această putere a trecut asupra urmașilor lor, episcopii și preoții; apostolii au instituit și alți apostoli, așa cum au fost Timotei în Efes și Tit în Creta. Iar lui Timotei, marele Pavel îi scrie: «Pâră împotriva preotului să nu primești, decât din gura a doi sau trei martori. Pe cei ce păcătuiesc mustră-i de față cu toți, ca și ceilalți să aibă teamă» (I Tim., 5, 19—20). Așadar, Timotei avea dreptul și puterea de a aplica pedepse disciplinare chiar și preoților.
Dar, după sfinții apostoli, cine are puterea disciplinară în Biserică?
După sfinții apostoli, puterea disciplinară în Biserică a rămas la urmașii lor, episcopii și preoții, care au întemeiat legiuirile bisericești.
Dar ce sunt legiuirile bisericești?
Legiuirile bisericești sunt legile date de conducătorii Bisericii, în virtutea puterii primite de la întemeietorul ei de a cârmui pe credincioși în numele Său și a-i îndatora la ascultare spre buna lor viețuire (Matei, 10, 40; Luca, 10, 16; Ioan, 13, 20).
Unde sunt cuprinse legile bisericești?
Cele mai însemnate sunt canoanele și cele nouă porunci bisericești.
Dar canoanele ce sunt?
Canoanele sunt legi date de sinoadele ecumenice ale Bisericii și de sinoadele locale ale ei, dar întărite de cele ecumenice. Pe temeiul învățăturii Mântuitorului și a sfinților Săi apostoli, canoanele statornicesc felul de organizare și conducere a Bisericii, precum și drepturile și îndatoririle membrilor ei — clerici, monahi și credincioși — spre buna lor viețuire.
Dar cum se numesc poruncile privitoare la îndatoririle credincioșilor față de Biserică și câte sunt?
Se numesc porunci bisericești și sunt nouă la număr, iar dacă vrei să știi pe larg despre aceste nouă porunci bisericești, ca și despre Canoane, citește cu atenție în Pidalionul de Neamț, ediția 1844 și Învățătura de Credință Ortodoxă, întreb. 29, 30, 31 și mai departe.
