Despre Oastea Domnului

Dar despre «Oastea Domnului», ce îmi puteți spune?

Grăitorul de Dumnezeu, Gura lui Hristos și marele vas al alegerii, dumnezeiescul apostol Pavel, în multe locuri din epistolele sale ne arată că toți creștinii care s-au botezat în numele Sfintei Treimi sunt ostași ai lui Iisus Hristos. Având în vedere acest lucru, el sfătuiește pe ucenicul său Timotei să se lupte ca un adevărat ostaș al Domnului și îi zice: «la-ți partea ta de suferință ca un bun ostaș al lui Iisus Hristos». Apoi, arătându-i că adevăratului ostaș al lui Hristos nu i se cade a se amesteca cu lucrurile și deșertăciunile lumii, îi zice: «Nici un ostaș nu se încurcă cu treburile vieții ca să fie pe plac celui ce strânge oaste». Ba, și mai mult, marele apostol Pavel arată și care sunt armele duhovnicești și îi îndeamnă pe efeseni să le ia asupra lor: «Pentru aceea, luați toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteți sta împotrivă în ziua cea rea și toate biruindu-le, să rămâneți în picioare... îmbrăcați-vă cu platoșa dreptății și încălțați-vă picioarele, gata fiind pentru Evanghelia păcii, luând pavăza credinței cu care veți putea stinge toate săgețile cele arzătoare ale vicleanului. Luați și coiful mântuirii și sabia Duhului, care este cuvântul lui Dumnezeu». Și iar îi spune lui Timotei: «Luptă-te lupta cea bună a credinței, cucerește viața cea veșnică...». Apoi, arătându-i că și el singur, ca un bun ostaș al lui Iisus Hristos, s-a luptat în viață, îi zice: «Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârșit, credința am păzit, de acum mi s-a pregătit mie cununa dreptății pe care Domnul îmi va da-o în ziua aceea». Deci înțelege, frate, din mărturiile acestea ale Sfintei Scripturi că toți creștinii sunt ostași ai lui Iisus Hristos. Și dacă vor duce lupta cea bună și după lege, vor lua cununa vieții celei veșnice.

Ați arătat din Sfânta Scriptură că toți creștinii sunt ostași ai lui Iisus Hristos. Dar eu vă întreb: cum au devenit creștinii ostași ai lui Iisus Hristos?

De la sfântul și dumnezeiescul botez, căci de atunci fiecare creștin botezat s-a îmbrăcat cu Hristos și a devenit ostaș și fiu al lui Dumnezeu, după har. Așadar înțelege, frate, că Biserica este mama noastră duhovnicească. Ea ne-a născut pe noi la dumnezeiescul botez «prin apă și prin Duh» și de atunci suntem fii după har ai lui Iisus Hristos și ostași ai Lui. Iar cum că de la sfântul botez am devenit ostași ai lui Iisus Hristos arată și rugăciunea cea de la sfântul botez, care printre altele, zice: «Și îl fă pe acesta (copilul care se botează) ostaș ales al lui Iisus». Iar pentru a te încredința și mai puternic în această privință, ascultă pe Sfântul Ioan Gură de Aur care vorbind către creștinii cei ce se botezaseră la Sfintele Paști, zice: «Te-ai făcut ostaș al lui Iisus Hristos, ai luat mare putere, sabie ascuțită, cu ea împunge șarpele». Apoi, arătând că Dumnezeu îngăduie ca și după sfântul botez să se înfrunte creștinul cu ispita spre a se încununa din luptă, zice: «În adevăr, Domnul putea să îndepărteze pe dușman (care ne luptă după botez), dar ca să cunoști tu bogăția darului și măreția puterii ce ai primit de la botez, lasă-l pe el să se lupte cu tine oferindu-ți ție multe prilejuri de a te încununa din lupte.

Dar «Oastea Domnului» de astăzi cum a apărut?

«Oastea Domnului» a fost o asociație creștină, la început aprobată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Cât timp această asociație a avut conducători buni ea a adus mare folos Bisericii, căci foarte mulți creștini părăseau imoralitățile, bețiile, fumatul, desfrânările, hoțiile și alte feluri de răutăți, care periclitau moralitatea publică. După ce însă a rămas fără povățuitori buni și învățați, cei ce au rămas adevărații ostași ai lui Iisus Hristos și bunii creștini s-au împuținat; mulți din ei, din cauza lipsei de povățuitori luminați și necunoscând Sfintele Scripturi, dogmele, Sfânta Tradiție a Bisericii Ortodoxe, nici învățăturile sfinților părinți, s-au rătăcit de la adevăr. Marele apostol Pavel arată că ostașii lui Iisus Hristos, dacă vor să se încununeze, trebuie să se lupte după lege iar dacă sunt ostași numai cu numele și au părăsit practica tradițională a Bisericii lui Hristos, apoi unii ca aceștia nu mai sunt ostași ai lui Iisus Hristos ci dezertori și oameni nelămuriți în credință, care în loc de folos, aduc pagubă Bisericii.

Aici la noi vin preoți de pe la multe parohii din diferite părți ale țării noastre și se plâng de greutățile pe care le fac unii din cei ce-și zic «ostași ai Domnului», deoarece — spun preoții — unii din «ostașii Domnului» au trecut la sectari; alții se adună singuri, fără voia și știrea preoților din parohia respectivă; alții defaimă cântările Bisericii și zic că sunt grecești și vechi și de aceea nu mai sunt bune azi și că numai cântările de la oastea Domnului sunt bune. Alții, din așa zișii «ostași ai Domnului», vin în biserică dar nu fac semnul sfintei cruci, nu vor să ia sfânta anaforă, nu vor să se închine și să sărute sfintele icoane și alte multe abateri pe care nu le mai scriu aici.

Din aceste plângeri ale multor preoți vedem că mulți din cei ce se socotesc că fac parte din «Oastea Domnului» se opun Bisericii Ortodoxe și credinței strămoșești a poporului nostru românesc, pe care noi am păstrat-o de la întemeierea Bisericii și a neamului nostru. Noi nu trebuie să închidem ochii față de aceste abateri ale acelora cărora le place să se cheme «ostași ai Domnului». Noi, cu credința noastră ortodoxă, pe care au păstrat-o din veac strămoșii noștri în frunte cu voievozii lor, am biruit toate necazurile și furtunile vremurilor grele prin care a trecut neamul nostru și de aceea trebuie să ținem cu sfințenie la dreapta noastră credință cea de totdeauna.

De aceea rugăm stăruitor pe frații noștri preoți care au în parohiile lor «ostași ai Domnului» să se ocupe cit mai de-aproape de ei și să-i învețe, când vin la biserică, rânduiala, dogmele, canoanele, liturghia și toată Sfânta Tradiție apostolică și învățăturile sfinților părinți. Numai așa vor putea să-i facă pe ei adevărați ostași ai Domnului și să-i aibă ca pe niște adevărați creștini și ajutători în misiunea lor preoțească. Mare plată vor avea acei preoți care se vor osteni să ducă pe drumul cel bun al Ortodoxiei noastre pe aceia dintre «ostașii Domnului» care se abat de la rânduiala unor buni fii ai Bisericii.

Am auzit că unii din cei ce-și zic «ostași ai Domnului» fac adunări și predică prin casele oamenilor, fără să știe preoții și fără să rămână în legătură cu ei. E un lucru bun acesta?

Nu este bun, fratele meu. Căci sfintele și dumnezeieștile canoane nu dau voie mireanului și nici chiar preotului să predice în public, fără de porunca episcopului locului. În dreptul canonic al Bisericii de Răsărit se scrie așa: «Cu împuternicirea episcopului, și preoții pot să predice în biserică, dar episcopul le poate lua acest drept când nu va fi convins sau va avea o îndoială asupra curăției credinței lor». Și iarăși zice: «Fără de împuternicirea episcopului, nimeni nu poate predica în biserică».

Au fost cazuri în istoria Bisericii când episcopii au oprit pe preoți să predice în biserică?

Au fost. În același Drept Canonic, arătat mai sus, citim: «În urma ereziei lui Arie, în Biserica Alexandriei li s-a interzis preoților de a mai predica». Mai vezi despre acest lucru și la Socrate, și la istoricul Sozomen. La fel spune și comentariul lui Nicodim Milaș la canonul 64 Trulan; Pravila I, 549—550.

Dar de ce episcopii îi opreau uneori chiar pe preoți să predice în biserică?

Din cauză că mulți dintre preoți erau îmbolnăviți de blestematele învățături ale lui Arie. De aceea i-au oprit episcopii ca să nu strecoare în popor erezia care a tulburat Biserica dreptmăritoare a lui Hristos.

Dar creștinii mireni au voie să predice în public?

Nu au voie nicidecum, fără de aprobarea episcopului locului și a preotului.

Nici misionarii mireni nu pot predica în public și prin biserici fără voia episcopului?

Nu au voie, deoarece după cum ai auzit mai sus, atât preoții cât și misionarii laici nu au voie să predice, să învețe în adunări pe creștini fără aprobarea verbală sau scrisă a episcopului locului. Iată ce spune Dreptul bisericesc în această privință: «Misionarii sunt totdeauna dependenți de episcopul locului și sunt obligați ca, la anumite intervale, să prezinte anumite rapoarte asupra activității lor». Numai așa se menține unitatea credinței și a Bisericii.

Dar sfintele canoane ale Bisericii Ortodoxe ce zic în această privință?

Iată ce zic: «Nu se cuvine creștinului mirean a porni cuvânt în public sau a învăța, însușindu-și lui dregătoria bisericească, ci a urma rânduielii celei predate de Domnul și a deschide auzul la cei ce au luat darul învățătorescului cuvânt și a învăța de la dânșii cele dumnezeiești. Căci într-o Biserică, osebite mădulare a făcut Dumnezeu, după glasul Apostolului, care în tâlcuirea lui Grigorie Teologul, zice așa: «Această rânduială să o cinstim, fraților, pe aceasta să o păzim. Un oarecare să fie ureche, iar altul limbă; unul mână, iar celălalt altceva. Acela să învețe, iar altul să se învețe». Și iarăși zice: «Și cel ce învață să fie întru bună smerenie și cel ce dă, întru blândețe, și cel ce slujește, întru osârdie; să nu fim toți limbă, partea cea prea gata - au doară toți suntem apostoli, au doară toți prooroci, au doară toți suntem tâlcuitori?». Iar apoi adaugă: «Ce te faci pe tine păstor, oaie fiind? Ce te faci cap, picior fiind? Ce te apuci a comanda oști, fiind rânduit între soldați? Căci înțelepciunea poruncește: să nu fii grabnic în cuvinte; nu te întinde cu bogatul, sărac fiind; nici căuta să fii mai înțelept decât cei înțelepți. Apoi, spre încheierea acestui Canon, spune: «Iar de se va prinde cineva strămutând Canonul acesta, patruzeci de zile să se afurisească».

Deci nicidecum nu poate predica mireanul în biserică și în adunări?

Numai dacă va avea autorizație scrisă sau învoire verbală (blagoslovenie) de la episcopul locului sau de la preotul parohiei unde vrea să predice.

Atunci, atât clericul cât și mireanul poate să predice în biserică și la adunări publice; dar și atunci va fi sub directa supraveghere a episcopului și a preotului din acea parohie și eparhie.

După câte am înțeles totuși, cineva din rândul creștinilor mireni, dacă are darul cuvântului, poate să predice cu aprobarea episcopului sau a preotului, în biserici și în adunările creștinilor. Dar vă rog să-mi spuneți, unde se scrie că mireanul are voie să predice în biserică sau în oarecare adunări creștinești, cu voia episcopului locului sau a preotului din acea parohie?

Iată unde: în Pidalionul de la Neamț citat mai sus, la fila 183 pe verso, e scris așa: «De va fi vreun mirean iscusit în cuvânt și cu chip cucernic, nu se oprește și de a învăța, îndeosebi pe cei ce îl întreabă, precum zice Zonara în cap. 32 al cărții a opta din Apostoleștile Așezăminte. Căci vor fi, zice, toți învățați de Dumnezeu. În acest chip a vorbit Apollo și învăța cele pentru Domnul, cu toate că nu știa decât de botezul lui Ioan; la fel Acvila și Priscila, care l-au învățat pe acest Apollo mai cu scumpătate, calea lui Dumnezeu».

Din cele de până aici am înțeles că fiecare creștin este ostaș ales al lui Iisus Hristos de la sfântul botez și că oricând poate să se mântuiască, chiar de nu s-ar înscrie în «Oastea Domnului», numai să facă cele făgăduite la sfântul botez prin martorul său (nașul de botez). Am mai înțeles că nici un creștin mirean și chiar nici un preot nu poate să predice în biserică sau în vreo adunare fără voia scrisă sau verbală a episcopului locului sau a preotului respectiv. Dar care ar fi, după Sfânta Scriptură, motivul de a nu predica cineva din creștini sau chiar din preoți fără voia episcopului locului?

Ți-am arătat mai sus destul de clar că în Biserica lui Hristos nu toți sunt apostoli, nu toți dascăli, nu toți tâlcuitori și de aceea nu toți pot să fie predicatori. Iar pricina pentru care cineva are voie să predice numai cu voia episcopului locului, este după Sfânta Scriptură, că el trebuie să meargă pe calea ascultării de cei ce sunt puși de Dumnezeu în Biserică episcopi și numai de aceștia să fie trimiși la predicarea cuvântului lui Dumnezeu. Auzi ce zice Sfânta Scriptură: «Cum vor propovădui dacă nu vor fi trimiși?». Deci, cel ce predică fără să fi fost trimis de episcopul sau preotul său, acela este pe calea neascultării și știm cu toții că neascultarea lucrează moarte.

Dar care a fost intenția celor ce au înființat asociația «Oastea Domnului» și ce au urmărit ei prin organizarea ei?

Intenția celor ce au înființat la început asociația «Oastea Domnului» a fost bună și cu scopul bun de a aduce pe creștini la cele ce au făgăduit la sfântul botez, când au zis: «Mă lepăd de satana și de toate lucrurile lui». Și cum am spus mai sus, această asociație creștină, cât a avut la cârma ei conducători buni, duhovnicești și bine orientați în Ortodoxie, a fost de mare folos Bisericii noastre și moralei publice a poporului român. Dar acum destul de mulți din ei au deviat de la adevărul dreptei credințe și s-au rătăcit.

În acest caz ce este de făcut?

Cred că toată sarcina de îndreptare a celor ce au luat calea greșită și s-au depărtat de adevărata și Sfânta Tradiție a Bisericii Ortodoxe stă numai și numai pe seama fraților noștri preoți de la orașe și sate, unde sunt creștini «ostași». Ei trebuie să-i adune prin biserici, să-i lămurească, să le citească din învățăturile de credință ortodoxă, din catehisme, din colecțiile de canoane și din învățăturile sfinților și dumnezeieștilor părinți, spre a-i lămuri în credința ortodoxă, ca să devină cu adevărat ostași ai Domnului așa cum au făgăduit la sfântul și dumnezeiescul botez. Preoții care se vor osteni pentru lămurirea și îndreptarea celor ce au luat calea greșită, aducându-i pe ei la făgașul dogmelor și al rânduielilor canonice ale Bisericii noastre ortodoxe, vor avea mare plată de la bunul Dumnezeu, ca adevărați păstori de suflet și adevărați povățuitori sufletești ai poporului nostru românesc. Iar cei ce nu se vor îngriji de îndreptarea lor și a altor fii sufletești vor da seama în ziua Judecății de Apoi.