Despre taina nunții
Te rog, Părinte, să-mi spui acum dacă și Taina nunții a fost întemeiată de Mântuitorul și ce anume oferă ea.
Nunta este Taina prin care un bărbat și o femeie, învoindu-se în mod liber să trăiască împreună toată viața pentru a se ajuta reciproc și a naște și a crește prunci, primesc prin preot harul care le sfințește legătura și ajută la împlinirea scopului lor.
Taina nunții a fost reașezată în omenire de Domnul nostru Iisus Hristos, dar Dumnezeu a rânduit-o chiar de la întemeierea lumii, dăruind o dublă viețuire primului om: «Nu este bine să fie omul singur, să-i facem ajutor asemenea lui». Și îndată Dumnezeu i-a făcut omului femeie din oasele și carnea Iui. După chipul și asemănarea Sa făcându-i bărbat și femeie, Dumnezeu i-a binecuvântat zicându-le: «Creșteți și vă înmulțiți». La noi ortodocșii, Taina căsătoriei se mai numește și «cununie». Putem spune, deci, că primii oameni au fost cununați direct de Dumnezeu, adică binecuvântați pentru a viețui împreună și a spori viața. Păcătuind primii oameni față de Dumnezeu prin călcarea poruncii și mâncând din fructul oprit, Dumnezeu i-a scos afară din grădina raiului celui pământesc, iar binecuvântarea primă a lui Dumnezeu se însoțește cu blestemul, astfel încât relațiile între oameni au decăzut. E adevărat că Dumnezeu a repetat binecuvântarea în multe rânduri, zicând multor perechi: «Creșteți și vă înmulțiți și umpleți pământul». Dumnezeu a mai binecuvântat pe Avraam, apoi pe Isaac iar prin Isaac Dumnezeu a binecuvântat pe Iacov. Dar starea de păcat a stricat și raporturile între oameni. Astfel, bărbatul avea dreptul să-și ia soție și dacă aceasta nu-i mai plăcea îi da la mână o scrisoare, o «carte de despărțire», o lăsa și-și putea lua alta pe care — dacă nu-i mai plăcea — de asemenea putea s-o îndepărteze.
Venind în lume înțelepciunea lui Dumnezeu, Cuvântul întrupat, Și-a zidit casa Sa întărindu-Și cei șapte stâlpi. Într-adevăr, Domnul nostru Iisus Hristos, prin șapte Taine a venit să împlinească tot ce a fost proorocit în lege și în profeți, căsătoria fiind și ea reașezată ca un stâlp al credinței, ca o Taină a învățăturii Dumnezeului și Mântuitorului nostru. Astfel, schimbând Legea lui Moise cu Legea credinței, adică Legea cea Nouă, El a schimbat și imperfecțiunea rânduielii căsătoriei Legii Vechi, care nu numai că nu se mai bucura de binecuvântarea cerului, dar mai avea și neajunsul că omul își putea lăsa soția din orice pricină.
Venind Domnul Hristos spre a îndrepta toate strâmbătățile, spunea celor ce îl ascultau: «S-a zis iarăși (celor din vechime): cine va lăsa pe femeia sa, să-i dea carte de despărțire. Dar Eu vă spun că oricine își va lăsa femeia, afară de cuvânt de desfrânare, o face să săvârșească adulter și cine va lua pe cea lăsată săvârșește adulter». Altădată, fariseii au venit la Iisus ca să-L ispitească și I-au zis: «Se cuvine, oare, omului să-și lase femeia pentru orice pricină? Răspunzând, El a zis: N-ați citit că Cel ce i-a făcut de la început, i-a făcut bărbat și femeie? Și a zis: Pentru aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va însoți cu femeia sa și vor fi amândoi un trup. Așa încât nu mai sunt doi, ci unui. Deci ce a unit Dumnezeu omul să nu despartă. Și i-au zis Lui: Pentru ce, dar, Moise a poruncit să-i dea femeii carte de despărțire și să o lase? El le-a zis: Din pricina învârtoșării inimii voastre... dar dintru început nu a fost așa. Eu însă zic vouă că oricine va lăsa pe femeia sa, în afară de vina de desfrânare și va lua alta, săvârșește adulter și cine s-a însurat cu cea lăsată, săvârșește adulter». Astfel, prin Hristos căsătoria este ridicată pe o treaptă superioară: El face din ea Taină.
Totuși în Sfânta Scriptură nu ni se spune că nunta sau căsătoria este o Taină, în înțeles ortodox.
Chiar dacă Mântuitorul nu ne spune direct acest lucru, este de-ajuns că ea ne este înfățișată ca atare, cum sunt și celelalte Taine. Nici nu este nevoie să se spună deschis acest lucru, de vreme ce ele sunt înfățișate ca lucrări văzute prin care se împărtășește harul cel nevăzut al lui Dumnezeu. Despre căsătorie ni se arată, totuși, că în ea este ceva tainic, ascuns vederii și priceperii noastre și anume: unirea, prin puterea lui Dumnezeu, a celor doi soți, în așa fel încât nu mai sunt doi, ci unul singur; prin aceasta ni s-a spus îndeajuns. Dar Sfânta Scriptură ne spune chiar și direct că unitatea rezultată din împreunarea celor doi soți în căsătorie e Taină și încă «Taină mare», asemuită fiind cu unirea dintre Hristos și Biserică.
În epistola către Efeseni, 5, 32, Sfântul Apostol Pavel nu vorbește despre căsătorie ca Taină, ci numai despre Taina unirii între Hristos și Biserică: «Taina aceasta este mare; iar eu zic în Hristos și în Biserică». S-ar părea că apostolul însuși îl previne pe cititor să nu înțeleagă ceva greșit, că anume ar vorbi despre căsătorie în sens de Taină. Nu cumva noi, ortodocșii, forțăm înțelesul textului?
Pentru a vedea mai limpede de ce este vorba când zice apostolul «taina aceasta», trebuie să recurgem la context. Or, din context, rezultă clar că este vorba de căsătorie, căci începând de la versetul 22, apostolul vorbește despre raporturile speciale dintre soți. Iar pentru a le explica în chip mai convingător și mai potrivit însemnătății lor, le aseamănă cu cele dintre Hristos și Biserică. Se știe că Hristos însuși S-a numit pe Sine «Mire», iar Biserica Sa este reprezentată ca o mireasă de către apostol, chiar aici în context, comparația fiind cât se poate de potrivită.
Domnul nostru Iisus Hristos a arătat că aprobă și binecuvântează căsătoria prin prezența Sa la nunta din Cana Galileii, împreună cu Maica Sa și ucenicii Săi, făcând cu acest prilej și prima minune, prin prefacerea apei în vin. Apoi, prin Sfântul Pavel zice: «Cinstită să fie nunta întru toate și patul neîntinat. Iar pe desfrânați îi va judeca Dumnezeu». Bețiile și jocurile care atrag pedeapsa lui Dumnezeu n-au ce căuta cu acest prilej. În cazul când moare unul din soți, celălalt este liber să se căsătorească, nefiind nici un păcat, dar cine trăiește necununat (nebinecuvântat de Biserică) trăiește în desfrânare. Bărbații trebuie să-și iubească soțiile lor cum își iubește Hristos Biserica, iar soțiile să se teamă de soții lor și să le fie supuse ca Domnului Hristos.
Nicăieri nu se vorbește de un anumit ceremonial al căsătoriei, săvârșit numai de preoți. Unii spun că ritualul ei nu trebuie să fie altceva decât o solemnitate religioasă în care viitorii soți își dau consimțământul în mod solemn de a conviețui în vederea întemeierii unei familii sau a nașterii de fii.
Deși nu se vorbește nicăieri de un ceremonial special pentru săvârșirea acestei Taine, totuși, deoarece este o Taină, trebuie să aibă un ritual al ei, așa cum de altfel are fiecare Taină. Ritualul — în centrul căruia e formula «Cunună-se robul lui Dumnezeu...» — constituie partea externă, văzută a Tainei căsătoriei, partea necesară în săvârșirea oricărei Taine. În ceremonialul Tainei căsătoriei au fost rânduite de Biserică diferite acte simbolice (încununarea, schimbarea inelelor, gustarea de vin, ocolirea mesei ș.a.), care își au rostul și importanța lor, alături de binecuvântarea lui Dumnezeu pentru întemeierea unei familii. Astfel, încununarea simbolizează cununa virtuților pe care mirii trebuie să o aibă în viață; legarea — unirea celor doi miri într-un singur trup; schimbarea inelelor — credința și dragostea reciprocă între soți, care trebuie să fie fără sfârșit ca și inelul; gustarea de vin — conviețuirea mirilor în armonie între ei, și la bine și la rău.
Unde se face slujba cununiei?
Slujba cununiei se cuvine a se face în biserică, deoarece cununia este una din cele șapte Taine și aici e locul sfânt în care se săvârșesc și celelalte Taine, pentru că aici se adună lumea și Biserica, — în înțelesul de comunitate — adică obștea credincioșilor care iau parte și se bucură împreună cu noi la unul din cele mai de seamă prilejuri de bucurie din viața noastră, după cum iau parte și la durerile și necazurile noastre. De aceea, săvârșirea cununiei se face în biserică și este numai rareori îngăduită, din motive binecuvântate, a se face și prin case, cu dezlegarea arhiereului, care hotărăște de la caz la caz.
Dar când se săvârșește cununia?
Cununia, fiind prilej de bucurie și de veselie, se săvârșește în zile de sărbători, îndată după Sfânta Liturghie, când toți creștinii se află în sfânta biserică.
Când se pot face nunți?
Potrivit poruncii a 9-a a Bisericii, nu se pot face nunți în următoarele zile și răstimpuri din cursul anului: în cele patru posturi de peste an ca și în toate zilele de post ale anului; miercurea și vinerea; Ziua Crucii; Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul. Aceasta, pentru că petrecerile — ospețele ce însoțesc de obicei nunta — nu se potrivesc cu pocăința și înfrânarea pe care ne-o impune postul.
În Păresimi este îngăduită, la nevoie, logodna, și aceasta numai în ziua Bună-Vestirii, dacă nu cade în săptămâna Sfintelor Patimi sau în Duminica Floriilor.
