Despre taina Sfântului Maslu
A mai rămas, Părinte, să-mi vorbești despre Taina maslului. Ce temei avem în Noul Testament?
Sfântul Apostol Iacov ne dă următoarea îndrumare: «Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoții Bisericii și să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn întru numele Domnului. Și rugăciunea credinței va mântui pe cel bolnav și Domnul îl va ridica și de va fi făcut păcate, se vor ierta lui».
Înțelegem deci că maslul este Taina prin care creștinul bolnav care este uns cu untdelemn sfințit dobândește, cu rugăciunile preoților, harul vindecării de bolile trupești și sufletești.
Această Sfântă Taină dovedește, o dată mai mult, cât adevăr este în sfânta noastră credință, câtă întemeiere este în privința celor ce se săvârșesc de către preoți. Sfânta rugăciune a preoților cu ungerea cu untdelemn a celor bolnavi noi o numim «maslu», dar pe lângă aceasta, ea mai are și alte numiri — care se folosesc mai rar — cum ar fi: untdelemn împreunat cu rugăciune (evheleon), ungere cu untdelemn sfințit, etc. Potrivit învățăturii Domnului nostru Iisus Hristos, Biserica a practicat această slujbă îndeosebi pentru cei bolnavi care nu și-au găsit leacuri la doctori. Deși doctorii sunt și ei buni pentru bolile trupești, căci și pe ei i-a hărăzit Domnul, sunt totuși boli cărora până azi nu li s-a găsit leacul. Însă ce nu este cu putință la oameni este cu putință la Dumnezeu. Astfel vedem că Domnul nostru Iisus Hristos, propovăduind Evanghelia prin sate și prin cetăți, tămăduia orice boală și orice neputință în popor. Tămăduirea o dădea însă numai pe temeiul credinței că El poate vindeca.
Prin puterea Duhului Sfânt și pe temeiul credinței, Domnul Hristos le-a dat și apostolilor Săi puterea să scoată afară duhurile necurate și să tămăduiască orice fel de boală și orice neputință, spunându-le: «Și mergând, propovăduiți și ziceți: împărăția cerurilor este aproape! Tămăduiți pe cei bolnavi, înviați pe cei morți, curățiți pe cei leproși, pe demoni scoateți-i». Apostolii tămăduiau pe bolnavi — după cum îi învățase Domnul, iar pe temeiul acesta ne-a lăsat scris și Sfântul Apostol Iacov acele cuvinte pe care le-am amintit mai sus. Astfel, prin faptul că se spune «preoții», Sfânta Biserică învață că la bolnavul căruia i se face sfântul maslu este necesar să fie chemați cel puțin 2—3 preoți. Pot fi și mai mulți (cel mai indicat este șapte), dar în cazul când acest lucru nu este posibil, să fie cel puțin doi. Numai la cazuri de mare urgență și nefiind posibilă reuniunea a minimum doi preoți, se admite și unul.
Bine, dar Sfânta Scriptură nu spune nicăieri că această Taină ar fi fost instituită de Mântuitorul.
Nu ți-am arătat în cele de mai sus că această Taină a fost practicată de sfinții apostoli din însăși porunca Domnului? N-ai auzit pe Sfântul Apostol Iacov cât de clar vorbește despre această Taină și cum învață să o practicăm și noi? Apostolii nu se numesc întemeietori ai Tainelor, ci «iconomi», adică administratori. Deci Taina este întemeiată de Hristos, nu de apostoli.
Totuși, unii pretind că maslul n-a fost o Taină, ci o simplă ungere simbolică sau chiar numai o punere a mâinilor peste cei bolnavi, de către apostoli. Vindecările puteau fi făcute și fără untdelemn, elementul principal fiind rugăciunea. Untdelemnul putea să fie folosit sau nu, deoarece vindecări s-au făcut și fără untdelemn.
Sfântul maslu este o Taină așezată de Mântuitorul prin sfinții apostoli, iar nu o lucrare simbolică. Din faptul că Mântuitorul sau sfinții apostoli făceau vindecări și fără a se folosi de untdelemn, nu rezultă nicidecum că maslul nu ar fi Taină sau că untdelemnul poate lipsi de Ta săvârșirea acestei Taine. Noi vom crede învățătura sfinților apostoli care ne arată prea clar și luminat să ungem cu untdelemn pe cei bolnavi.
Dacă maslul este o Taină prin care se împărtășește harul vindecărilor de către Sfântul Duh, de ce nu se vindecă toți bolnavii cărora li se administrează?
Nu știi că nici însuși Mântuitorul nu a putut face minuni «în patria Sa», la localnici, pricina fiind numai «necredința» lor? Când vindeca pe bolnavi mărturisea în fața tuturor credința celor ce se învredniceau de binefacerile și tămăduirile Sale.
În afară de aceasta, rugăciunile de la maslu cer și iertarea de păcate. Iar dacă cineva bolnav moare totuși după slujba maslului, socotim că Dumnezeu i-a iertat păcatele de care era bolnav sufletul său, dacă nu a voit să-l lase să se mai bucure de sănătate, în viață.
Dar de ce la romano-catolici Taina maslului nu poate fi săvârșită decât de episcopi și numai pentru cei bolnavi pe patul de moarte? De ce ei o numesc «ungere din urmă» (extrema unctio)?
În Sfânta Scriptură, și anume unde se vorbește despre practicarea acestei Taine, nu ni se spune să fie chemați episcopii la săvârșirea ei, ci «preoții». E adevărat ca, pe acele vremuri, cuvântul preot putea să desemneze și pe episcopi, așa cum alteori cuvântul episcop desemna pe preot; de asemenea, este adevărat că Taina maslului a fost practicată de sfinții apostoli. Dar nu ni se spune că săvârșirea ei ar fi rezervată numai episcopilor și nici că trebuie aplicată numai celor ce sunt pe moarte ci, «dacă este cineva bolnav», apostolul spunând limpede că Dumnezeu «va ridica» pe cel suferind. Or, dacă Taina aceasta ar fi o «ungere din urmă», ar fi trebuit să spună că Dumnezeu ia la Sine pe cel muribund. Unde crezi că este adevărul?
Iar pentru iertarea păcatelor înaintea morții, ortodocșii cred că este necesară împărtășirea muribundului sau a bolnavului și pe aceasta o practică, iar nu ungerea cu untdelemnul sfințit, ca la catolici.
E limpede. Am înțeles că adevărul este de partea ortodocșilor. Dar unde se face sfântul maslu?
În biserică sau în casa bolnavului pentru care se face sfântul maslu.
Dar în ce zile se face sfântul maslu?
Nu sunt zile sau timpuri anumite pentru săvârșirea sfântului maslu. Se poate face oricând este nevoie. În popor se obișnuiește a se face mai ales în zilele de post. În săptămâna Sfintelor Patimi se obișnuiește a se face miercurea, joia și vinerea, dar mai ales în sfânta și marea Miercuri, înaintea ceasurilor, în amintirea ungerii Mântuitorului cu mir de către femeia cea păcătoasă. Atunci se face în biserică maslu de obște, adică pentru mai mulți bolnavi, cu sobor de mai mulți preoți. De regulă, bolnavul pentru care se face sfântul maslu trebuie mai înainte să se spovedească, pentru ca să i se dea prin sfântul maslu curățire sufletească, adică iertarea păcatelor sale și tămăduirea trupului său de boală.
Dar se poate face sfântul maslu și pentru cei sănătoși?
Întrucât prin sfântul maslu se dobândește nu numai tămăduire de bolile trupului, ci și iertarea păcatelor, se poate face sfântul maslu nu numai pentru cei bolnavi ci și pentru cei sănătoși și nu numai o singură dată ci și de mai multe ori.
