Despre mâncăruri curate și necurate
Ce alte deosebiri sunt între poruncile Vechiului Testament față de Noul Testament?
Sunt deosebiri și cu privire la ceea ce e permis creștinilor să mănânce.
În Sfânta Scriptură a Vechiului Testament se vede că Dumnezeu a poruncit poporului Său Israel să se abțină de a mânca din carnea unor animale, păsări și a altor vietăți ce trăiesc în mare și pe uscat. În acest sens Dumnezeu a vorbit cu Moise și cu Aaron, zicându-le: «Grăiți fiilor lui Israel și le ziceți: Iată animalele pe care le puteți mânca, din toate dobitoacele de pe pământ: orice animal cu copita despicată care are copita despărțită în două și își rumegă mâncarea, îl puteți mânca. Dar și din cele ce își rumegă mâncarea sau își au copita despicată sau împărțită în două, nu veți mânca pe acestea: cămila, pentru că aceasta își rumegă mâncarea dar nu are copita despicată; aceasta e necurată pentru voi. Iepurele de casă își rumegă mâncarea, dar laba n-o are despicată; acesta e necurat pentru voi. Iepurele de câmp își rumegă mâncarea, dar laba n-o are despicată; acesta e necurat pentru voi. Porcul are copita despicată în două, dar nu rumegă; acesta e necurat pentru voi. Din carnea acestora să nu mâncați și de stârvurile lor să nu vă atingeți, că acestea sunt necurate pentru voi. Din toate viețuitoarele care sunt în apă, veți mânca pe acestea: toate câte sunt în ape, în mări, în râuri și în bălți și au aripi și solzi, pe acelea să le mâncați. Iar toate câte sunt în ape, în mări, în râuri și în bălți, toate cele ce mișună în ape, dar n-au aripi și solzi, spurcăciune sunt pentru voi. De acestea să vă îngrețoșați, carnea lor să nu o mâncați și de stârvurile lor să vă îngrețoșați. Toate vietățile din ape, care n-au aripi și solzi, sunt spurcate pentru voi. Din păsări să nu mâncați și să vă îngrețoșați de acestea, că sunt spurcate: vulturul, zgripțorul și vulturul de mare; corbul și șoimul cu soiurile lor; toată cioara și soiurile ei; struțul, cucuveaua, rândunica și uliul cu soiurile lui; huhurezul, pescarul și ibisul; lebăda, pelicanul și cocorul; cocostârcul, bâtlanul, cu soiurile lui; pupăza și liliacul. Toate insectele înaripate care umblă pe patru picioare sunt spurcate pentru voi... Din toate fiarele cu patru picioare, cele care calcă pe labe sunt necurate pentru voi...; cârtița, șoarecele și șopârla cu soiurile lor; ariciul, crocodilul și salamandra, melcul și cameleonul... Tot cel ce se va atinge de stârvurile lor necurat va fi până seara».
În Legea Nouă nu avem aceleași porunci cu privire la mâncărurile curate și necurate deoarece nici Avraam n-a primit îndreptarea prin împlinirea faptelor poruncite de Lege (tăierea împrejur, sâmbăta, jertfele, mâncărurile curate ș.a.) ci numai prin credință. Fiindcă cei ce au umblat după «dreptatea din Lege» sau după dreptatea lor n-au putut dobândi dreptatea cea adevărată, pe care numai Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne-a adus-o, iar noi ne-o însușim prin credință, fără faptele Legii; «Căci dacă dreptatea vine prin lege, atunci Hristos a murit în zadar». Legea Veche «...ne-a fost călăuză spre Hristos pentru ca să ne îndreptăm din credință. Iar dacă a venit credința, nu mai suntem sub călăuză».
Totuși, s-ar părea că suntem datori să facem deosebire între mâncăruri «curate» sau permise și mâncăruri «necurate», «spurcate» sau oprite consumației, de vreme ce în Sfânta Scriptură avem, în acest sens, porunci răspicate, după cum se poate vedea chiar din citatul pe care l-ai folosit.
Același Dumnezeu care a dat poporului Israel lege în privința mâncărurilor curate și necurate, prin Legea Darului (a Noului Testament) ne-a izbăvit și ne-a scos pe noi de sub «jugul greu» al Legii Vechi. Însuși Dumnezeu Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne-a arătat că necurăția omului nu vine din afară (de la anumite mâncăruri) ci din lăuntrul lui, din inimă, căci zice: «Nu ceea ce intră în gură spurcă pe om... Nu înțelegeți că tot ce intră în gură se duce în pântece și se aruncă afară? Iar cele ce ies din gură pornesc din inimă și acelea spurcă pe om. Căci din inimă ies: gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtișaguri, mărturii mincinoase, hule. Acestea sunt care spurcă pe om...».
Dar și sfinții apostoli, urmând învățăturii Mântuitorului și în această privință — când s-au adunat în Ierusalim la primul Sinod, spre a stabili dacă legea lui Moise este obligatorie și pentru neamuri, au hotărât că Legea Vechiului Testament este o sarcină nefolositoare, «un jug» prea greu și de aceea nu mai trebuie pusă asupra creștinilor. Pentru aceasta, dintre toate poruncile, așezămintele, legile, legămintele și semnele veșnice ale Vechiului Testament, au stabilit ca obligatorii următoarele: 1) ferirea de desfrânare; 2) de cele jertfite idolilor; 3) de mâncarea dobitoacelor sugrumate și 4) de sânge.
Dar chiar și în privința acestora, marele apostoli Pavel a mai făcut unele pogorăminte. Prin urmare, numai din punct de vedere subiectiv se mai poate face deosebire între mâncăruri; dar această deosebire, tocmai pentru că este subiectivă, este greșită căci altfel, toate mâncărurile sunt curate.
Sfântul Apostol Petru, în vedenia pe care a avut-o a mâncat din animalele pe care — după Legile Testamentului Vechi — el însuși le numise «spurcate». Hotărâtoare sunt următoarele: stăruința cu care Petru a fost îndemnat «de trei ori» să mănânce; asigurarea ce i s-a dat că Dumnezeu a curățit mâncărurile ce erau socotite în Vechiul Testament ca «necurate»; a mers îndată să încreștineze pe păgânul Cornelie, pe baza tâlcuirii în acest sens a vedeniei; a fost învinuit de iudeo-creștinii rigoriști (iudaizanți) care i-au zis: «Ai intrat la oameni netăiați împrejur și ai mâncat cu ei», dar n-a tăgăduit, ci numai s-a apărat, justificându-și comportarea prin vedenia ce a avut-o; la Sinodul Apostolic, ținut mai apoi în Ierusalim pentru a se lua o hotărâre în legătură cu obligativitatea Legii, Sfântul Apostol Petru ia cuvântul și susține — încredințat fiind, în urma, vedeniei ce i s-a arătat — că poruncile din Vechiul Testament între care se aflau și cele privitoare la mâncăruri, nu mai trebuie ținute în Testamentul cel Nou.
Dacă, după creștinism, toate animalele sunt curate, atunci de ce nu mâncăm și șerpi, șopârle, broaște, șoareci, câini, pisici și alte jivine care mișună în lume?
Cu adevărat, toate jivinele sunt curate în sine. Dacă însă noi nu consumăm carnea anumitor jivine, nu înseamnă că ele sunt în sine spurcate, ci numai că nu ne priește carnea lor sau nu se potrivește cu gustul nostru, care adeseori este numai o obișnuință sau un moft, iar nu o lege pe care o urmează toți oamenii de pretutindeni. Știut este că pe alocuri oamenii s-au deprins a mânca și animale care în alte locuri sunt socotite grețoase. Astfel, unii mănâncă pisici, alții câini, alții broaște sau altele de acest fel. Deci, dacă un anumit fel de carne i se pare unuia grețos, apoi nu înseamnă neapărat că ea este spurcată, deoarece, în același timp, un altul o mănâncă. Iar dacă o carne a vreunei insecte sau a oricărei alte vietăți, mai mică sau mai mare, produce dureri, tulburări stomacale sau intoxicații, iarăși nu înseamnă neapărat că ea ar fi spurcată.
Dumnezeu pe toate le-a făcut bune și le-a curățit tuturor, dându-le un anumit rost și o anumită folosință. Vipera este un animal otrăvitor, dar dacă oamenii nu-i pot folosi carnea ca aliment nu înseamnă că ea este «spurcată», deoarece chiar otrava ei aduce un mare folos, fiind știut că azi e utilizată în tratamentul contra reumatismului și a altor boli.
Așadar, noi știm că toate câte a făcut Dumnezeu dintru început «erau foarte bune» iar dacă noi nu consumăm carnea unor animale ca hrană, deoarece nu ne place sau nu este de folos sănătății noastre, nu trebuie să le socotim necurate; pe cele ce Dumnezeu le-a curățit, noi nu le numim spurcate. Dacă vrei ceva mai mult și mai pe larg, recitește cu atenție capitolul 13 din această carte, «Despre Post» și vei înțelege.
