Despre cele șapte taine

Cred că Biserica vorbește felurit despre Taină.

E adevărat. Mai întâi, Taină este o lucrare sfântă, instituită de Dumnezeu întrupat, prin care într-o formă văzută se împărtășește primitorului harul divin nevăzut (Teologia Dogmatică și Simbolică, București, 1958, vol. II, p. 827).

Cele șapte Taine ale Bisericii lui Hristos cea dreptmăritoare sunt următoarele:

1. Botezul. 2. Mirungerea. 3. Împărtășania. 4. Pocăința. 5. Hirotonia. 6. Nunta. 7. Maslul.

Înainte de a arăta însemnătatea celor șapte Taine, însemnăm, pe scurt, câteva date asupra importanței numărului șapte în Sfânta Scriptură, căci numărul șapte pecetluiește o mulțime de acte din Vechiul Testament și din cel Nou.

Așa, de pildă, în ziua a șaptea S-a odihnit Dumnezeu de toate lucrările Sale pe care le făcuse (Fac., 2, 1—2); șapte perechi de animale și păsări curate a poruncit Dumnezeu lui Noe să bage în corabie înainte de a începe potopul (Fac., 7, 2—3). Iarăși, i-a spus că după șapte zile va veni potopul (Fac., 6 și 17). În luna a șaptea și în ziua a 27-a s-a oprit corabia pe Munții Ararat (Fac., 8, 4). După șapte zile a dat drumul Noe a doua oară porumbelului din corabie, iar acesta s-a întors, având în cioc o ramură de măslin verde (Fac., 8, 10). Avraam a dat lui Abimeleh împăratul, șapte mielușele, ca mărturie între ei amândoi. Iacov patriarhul, s-a închinat de șapte ori cu fața la pământ în fața fratelui său Isav (Fac., 33, 1—3). Faraon a visat șapte vaci grase și șapte slabe, șapte spice pline și șapte seci (Fac., cap. 41). Lui Moise i-a spus Dumnezeu că pentru Sfântul locaș să facă și un sfeșnic de aur curat și deasupra lui să pună șapte candele ca să lumineze (leș., 37, 23). Tot lui Moise i-a poruncit Dumnezeu să spună izraeliților să numere șapte săptămâni de zile (Lev., 23, 16), iar a cincizecea zi să le fie sărbătoare sfântă. Înainte de a mânca Paștele, șapte zile să mănânce pâine fără aluat (leș., 12, 19). Pe lângă alte daruri ce aveau poruncă să le aducă, în acea zi trebuiau să aducă șapte miei (Lev., 23, 15—18). Apoi să numere șapte săptămâni de ani, iar al cincizecilea să fie an de slobozie (Lev., 25, 8—10; Isaia, 61, 1—4; Luca, 4, 16—21). Pe Mariam, sora lui Moise, fiindcă a cârtit, șapte zile a lovit-o Dumnezeu cu lepră (Num., cap. 12). Lui Iosua Navi i-a poruncit Dumnezeu să pună șapte trâmbițe să înconjoare Ierihonul de șapte ori, iar a șaptea oară să sune în trâmbiță de șapte ori și vor cădea zidurile Ierihonului (Ios., cap. 6). În șapte zile s-a primit sfințirea lui Aaron și a fiilor săi de către Dumnezeu prin Moise (Lev., 8, 33—35). De șapte ori în zi David, proorocul, lăuda pe Dumnezeu (Ps. 118, 164). Șaptezeci de ani a proorocit Ieremia că vor fi robi evreii în Babilon (Ier., 25, 11—12; 29, 10). Șapte candele cu șapte brațe a văzut Sfântul Prooroc Zaharia (Zah., 4, 1—2). Șapte funii a rupt Samson, cel ce avea șapte șuvițe de păr care-i dădeau putere (Jud., cap. 13—16). Șaptezeci au fost bărbații care au tradus Biblia pe vremea Faraonului Ptolomeu Filadelful (283 î.Hr.). De șapte ori s-a scăldat Neeman Sirianul în Iordan și s-a curățit de lepră (IV, Regi, 5, 14). Cu șapte pedepse a fost pedepsit Cain de către Dumnezeu pentru uciderea fratelui său Abel (Fac., 4, 15). De șaptezeci de ori câte șapte au fost pedepsele asupra lui Lameh, cel cu două femei (Fac., 4, 24).

Apoi, în Noul Testament, Mântuitorul poruncește să iertăm de șaptezeci de ori câte șapte (Matei, 18, 22; Luca, 17, 3—4). Șapte sunt duhurile care stau înaintea lui Dumnezeu și a scaunului Său de domnie (Apoc., 1, 4). Șapte sunt sfeșnicele cele de aur dinaintea Mântuitorului și șapte sunt stelele din dreapta Sa (Apoc., 2, 1). Șapte sunt Bisericile la care a fost trimis Sfântul Ioan Evanghelistul să le scrie (Apoc., 15, 6—8; 16). Șapte sunt urgiile apocaliptice (Apoc., 15, 6—8; 16). Șapte peceți avea cartea pe care a văzut-o dumnezeiescul Ioan evanghelistul în mâna lui Dumnezeu (Apoc., 5, 1—4). Șapte sunt duhurile lui Dumnezeu pe care le trimite în tot pământul (Apoc., 5, 6), în Biserici (Apoc., 1, 4). Șapte sunt păcatele de moarte. Șapte sunt cele vrednice de Hristos: 1. puterea; 2. bogăția; 3. înțelepciunea; 4. tăria; 5. cinstea; 6. slava; 7. binecuvântarea (Apoc., 5, 12). Șapte sunt darurile Sfântului Duh.

În sensul cel ascuns, neînțeles, taină se numește și rânduiala întrupării lui Dumnezeu-Cuvântul (Col., 1, 6). Tot astfel, Sfântul Dionisie Areopagitul, în trimiterea sa către Gacius, scrie: «Căci taina întrupării lui Dumnezeu-Cuvântul pururea rămâne taină, deoarece această taină, prin nici un cuvânt, prin nici o minte (taina cea despre Hristos) nu s-a scos afară, ci, grăindu-se, negrăită rămâne și neînțelegându-se, necunoscută rămâne». Încă se zice taină și învățătura Sfintei Evanghelii, după cum zice marele Pavel: «...prin descoperire mi s-a făcut cunoscută taina» (Efes., 3, 3). Taină este cea a credinței, precum același apostol Pavel zice către Timotei: «Cu adevărat, mare este taina dreptei credințe» (I Tim., 3, 16). Numim taină și învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos și învierea cea din morți a toată firea omenească și a doua venire a Domnului și multe altele.

Dar când se vorbește de Sfintele Taine ale Bisericii, înțelegem pe cele șapte Taine, care sunt lucrări sfinte întemeiate de Domnul Iisus Hristos, prin care în mod nevăzut, se comunică celor ce se împărtășesc din ele harul mântuitor nevăzut.